County council

Dâmbovița

Preșcolarii din Poiana au de astăzi o creșă modernă

Primăria comunei Poiana a finalizat construcția unei noi unități de învățământ preșcolar ce pune la dispoziția celor mici un spațiu educațional modern și atractiv. Astăzi, în prezența oficialităților județene a fost inaugurată noua clădire a Creșei pentru copii din comuna Poiana, unde urmează să învețe 40 de preșcolari cu vârsta de până la 4 ani.

Press Releases
Arhitecții-șefi ai județului Dâmbovița, premiați de președintele CJD, Corneliu Ștefan

Cu prilejul Zilei Mondiale a Arhitecturii, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, i-a premiat astăzi, 4 octombrie 2021, la sediul instituției, în semn de recunoaștere a creavității puse în slujba comunității, pe toți arhitecții-șefi ai județului Dâmbovița care și-au exercitat profesia de la înființarea județului și anume, din anul 1968.

Press Releases
Precizări cu privire la obiectivul de investiții „Pod peste râul Argeș, km 31+040, la Ungureni, Corbii Mari”

Situația obiectivului de investiții „Pod peste râul Argeș, km 31+040, la Ungureni, Corbii Mari” se află în atenția conducerii Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), întrucât lucrările nu se desfășoară în condiții corespunzătoare din punct de vedere al mobilizării resurselor de personal și al utilajelor, podul fiind închis citrculației publice, la solicitarea constructorului.

Press Releases
A debutat Programul Județean de Dezvoltare Locală!

Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) își face debutul, a anunțat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, 25 iunie 2021, la sediul instituției.

Press Releases
Studiul de prefezabilitate privind creșterea accesibilității în zona urbană a orașului Găești a fost finalizat

În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, la Găești, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că problemele de trafic din zona acestui oraș își vor găsi rezolvarea deoarece a fost finalizat studiul de prefezabilitate referitor la creșterea accesibilității zonei urbane a orașului Găești prin realizarea proiectului „Drumuri de legătură ale drumurilor naționale DN71 și DN7 la Drumul Expres Valahia, Autostrada A1 - Ploiești, pentru creșterea accesibilității în zonele urbane ale Municipiului Târgoviște și orașului Găești”.

Press Releases
Pasajul de pe strada Petru Cercel a fost redeschis circulației pe ambele sensuri

Centura ocolitoare a municipiului Târgoviște, proiect susținut de Consiliul Județean Dâmbovița, se află într-un stadiu avansat de execuție

Press Releases
Investiții importante pentru dezvoltarea staţiunii balneoclimaterice din oraşul Pucioasa

Stadiul a 4 investiții importante, derulate din fonduri europene și guvernamentale de către administrația locală a orașului Pucioasa, a fost analizat astăzi, 12 mai 2021, de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, împreună cu primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana

Press Releases

See latest announces

  • 14 November, 2024

  • 12 November, 2024

    „CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA prin Direcția Tehnică anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița: nu se supune evaluării impactului asupra mediului; nu se supune evaluării adecvate; nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Pod peste Valea Prodilei pe DJ 702 L la Scheiu de Sus, comuna Ludești”, propus a fi amplasat în comuna Ludești, satul Scheiu de Sus, DJ 702 L , județul Dâmbovița.

  • 11 November, 2024

  • Agenda CJD

    Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat

    Contact