Planul Strategic Instituţional 2021 – 2023 este parte integrantă a proiectului „DINAMIC – Dâmboviţa – interacţiuni la nivel administrativ între modernizare, interconectivitate, competenţe”, COD SMIS: 135834 finanțat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 - 2020, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar – accesibile şi transparente, Obiectivul specific 2.1 Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală, ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, cererea de proiecte POCA/661/2/1 (CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate) Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate și este un document de management şi de programare bugetară internă a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, dezvoltat în concordanţă cu documentele strategice existente la nivelul acestuia. Planul Strategic Instituţional (PSI) va avea un rol important în îndeplinirea măsurilor pentru îmbunătăţirea procesului decizional, a planificării strategice şi execuţiei bugetare la nivelul Consiliului Județean Dâmboviţa.
În continuare, regăsiți structura și descrierea Planul Strategic Instituţional 2021 – 2023 la următoarele link-uri: