La nivelul Ministerului Turismului, se derulează Programul pentru Dezvoltarea Investițiilor în Turism. În acest sens, în vederea actualizării listei de investiții și obținerii finanțării, Consiliul Județean Dâmbovița a depus, în acest an, documentele aferente obiectivului Centrul Salvamont, zona Peștera, comuna Moroeni.
Vezi mai multLuni, 7 octombrie a.c., Consiliul Județean Dâmbovița vă invită să participați la o dezbatere publică privind construirea domeniului schiabil și a infrastructurii turistice în zona Padina-Peștera (etapa I – Pârtia Cocora), eveniment ce se va desfășura în sala Unirii a instituției noastre, începând cu ora 11:00.
Vezi mai mult
Vineri, 4 octombrie 2019, orele 12.00, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, Sala de Conferinţe, se va desfăşura programul „Pedagogia – de la clasici la contemporani”, dedicat Zilei Mondiale a Educaţiei.
Vezi mai mult
FIȘĂ DE PARTICIPARE
Vezi mai multConsiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu”, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 1 – 2 noiembrie 2019, a LI - a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, structurat pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă teatru scurt şi eseu.
Vezi mai multComplexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă trecerea la programul de iarnă pentru obiectivul turistic “Peștera Ialomiței”.
Vezi mai mult
Sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 19.00, Muzeul de Istorie din Târgoviște va fi gazda unui concert emoționant ce aduce în prim plan personalitatea componistică a maestrului Anatol Vieru, de la a cărui dispariție au trecut mai bine de 20 de ani.
Vezi mai multVizualizare invitație
Vezi mai multComplexul Național Muzeal ,,Curtea Domnească" Târgoviște organizează.cea dea VII-a edilie a Bienalei Naționale de Gravură ,,Gabriel Popescu"
Vezi mai multÎn perioada 6-8 septembrie 2019, în cadrul Zilelor Municipiului Târgovişte, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa organizează a XVIII-a ediţie a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”.
Vezi mai mult
Comunicat de presă Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, organizează în perioada 19 - 30 august 2019 programul VACANȚĂ LA MUZEU. Programul este organizat sub forma unor activități independente, în fiecare zi copiii având posibilitatea să descopere ceva nou, alături de specialiștii muzeului.
Vezi mai mult
Vineri, 30 august 2019, între orele 10.00 – 18.00, Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească“ Târgoviște vă propun vizitarea cu ghid a șantierului arheologic de la Geangoești-Hulă.
Vezi mai mult
Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, în calitate de partener, vă invită să participaţi în perioada 19-24 august 2019, la proiectul cultural “StartDans”. Acesta propune trei evenimente: interventii performative în spatiul public, cursuri de dans contemporan si un spectacol “real time composition”. Accesul la toate evenimentele proiectului este gratuit.
Vezi mai mult