26.01.2023

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, și Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgoviște comemorează mâine, 27 ianuarie 2023, în cadrul Muzeului de Istorie, începând cu ora 11:00, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

 Evenimentul marchează cei 78 de ani scurși de la eliberarea celui mai mare lagăr de concentrare nazist, de la Auschwitz-Birkenau (azi, în Polonia), și sfârșitul Holocaustului, care a avut ca rezultat uciderea a șase milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.

Sub titlul „Holocaustul, tragedia trecutului, lecția prezentului” și având subtema „Oamenii de lângă noi - Istoria comunității evreilor din Târgoviște”, doamna profesor Ileana Ghenciulescu, secretar general al Asociației Centrale de Prietenie și Colaborare Culturală România-Israel, le va vorbi elevilor despre semnificația evenimentului și despre cât de important este ca generațiile tinere să combată antisemitismul și să prevină un viitor genocid.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița