S-a născut la Tîrgovişte, 26 mai 1982. A publicat volumele de poezie Cîinele, femeia şi ocheada (Editura Timpul, Iaşi, 2000), Floarea cu o singură petală (Editura Junimea, Iaşi, 2002) şi acelaşi cer ce nu e (Editura Vinea, 2006). a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2001) şi Premiul „Hubert Burda“ pentru tineri poeţi din Europa de Est (Heidelberg, 2003). A fost tradus în germană (Oskar Pastior), spaniolă (Joaquín Garrigós) şi slovenă (Ales Mustar), participînd la întîlniri literare în Slovenia, Austria, Italia, Germania şi beneficiind de burse literare în Germania. A publicat poezie în revistele Ziua Literară, Literatorul, Paradigma, Tomis, Poezia, Poesis, Viaţa Românească, Ziarul de Duminică, Tribuna, Manuskripte, Akzente, Schreibheft, Wespennest, Empireuma, Cuadernos del Ateneo şi a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
REGULAMENT
Concursul se va desfășura online.
La concurs pot participa tineri care
- nu depăşesc vârsta de 30 de ani, până la 31 decembrie 2025
- nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România
- nu au obţinut premii la ediţiile precedente ale concursului.
Participanții vor trimite:
- textele (5 – 10 poezii) word, tehnoredactate în format A4, cu caractere Times New Roman 12, la un rând, vor purta, în loc de semnătură, un motto și vor fi trimise, în perioada 26 mai – 30 iunie 2025, pe adresa:
mobil: 0724528425.
- nume și prenume, data și locul nașterii, adresă poștală, număr mobil și adresă e-mail
Participanţii vor primi confirmare de primire.
Jurizarea lucrărilor va fi asigurată de personalităţi din lumea literară.
Președintele juriului este scriitorul Octavian Soviany.
Rezultatele concursului vor fi postate pe Facebook Maria-Doina Bănescu)
în luna septembrie 2025
Premiile acordate sunt următoarele:
- premiul revistei ,,Observator Cultural” București – 1000 lei
- premiul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița – 1000 lei
- premiul ,,Constantin Virgil Bănescu” acordat de familia poetului – 1000 lei
- vor fi acordate și premii surpriză
Mulțumim celor care aleg să ne fie alături.
,,nu fluturele așezat parcă pe o rază de soare-a murit / ci ochiul omului care să-l vadă așa”
Constantin Virgil Bănescu (1982-2009)