29.05.2023

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând cu data de 29 mai 2023 expoziția „O lume în lut – satul preistoric de la Geangoești – Hulă, județul Dâmbovița”, organizată la Muzeul de Istorie.

Expoziția aduce în fața publicului o parte dintre rezultatele proiectului de cercetare arheologică desfășurat încă din anul 2015, în această așezare, de acum 6000 de ani.

Cele 131 de artefacte inedite sunt alese să ilustreze diverse aspecte ale vieții materiale și spirituale în jurul subiectului principal, lutul. Acest termen regrupează mai multe tipuri de argile care se găsesc pretutindeni și au calități plastice și termice specifice, transformându-le în ingredientul principal utilizat pentru a rezolva multe aspecte ale vieții materiale din preistorie până recent.

Expoziția este gândită ca o posibilitate de a pătrunde în lumea neo-eneolitică, prin intermediul poveștilor pe care le citim cu ajutorul instrumentelor specifice arheologiei, în situri și în artefacte. Totul este din lut: construcțiile și instalațiile de foc, vasele de gătit și servit masa; în procesarea fibrelor vegetale și transformarea acestora în produse textile se folosesc tot obiecte din lut. Până și artefactele, care sunt reflexia materială a unor idei și concepții despre lumea, așa cum era înțeleasă atunci, sau podoabele personale, toate sunt din lut. Nu exclusiv, dar majoritar, în aceste situri de perioadă neo-eneolitică și parcă mai accentuat în așezarea Geangoești-Hulă, unde lipsesc uneltele din piatră șlefuită, resturile osteologice, precum și alte categorii de artefacte întâlnite în alte situri din aceeași perioadă, găsim urmele acelor oameni în lut.

Expoziția invită la reflecție, la cum anumite nevoi au fost soluționate în neo-eneolitic, cum aceste modalități s-au schimbat în timp, cum a evoluat spiritualitatea și dacă, după atâtea milenii, nu cumva suntem încă înrădăcinați sau măcar tributari descoperirilor din acea perioadă îndepărtată.

Expoziția „O lume în lut – satul preistoric de la Geangoești – Hulă, județul Dâmbovița” poate fi vizitată în perioada 29 mai – 31 august 2023, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească, nr. 189, de marți până duminică în intervalul orar 9:00 -17:00.

Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița