30.05.2024

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită sâmbătă, 1 iunie 2024, ora 10:30, la festivitatea de premiere și vernisajul celei de-a II-a ediţii a Salonului Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”. Evenimentul se înscrie în rândul manifestărilor dedicate „Zilelor Județului Dâmbovița”.

Născut în satul Bungetu, comuna Văcărești, artistul Marin Petre Constantin a fost formator de caractere artistice mai bine de 30 de ani (printre elevii săi, azi artiști recunoscuți, numărându-se Mihai Șerbănescu și Vasile Popa). Marin P. Constantin a fost îndrumat spre studiul artelor de către artistul Vasile Blendea și profesorul său, Nicolae Gheorghiu.

Amintind de dăruirea pedagogică a maestrului, Salonul Anual de Grafică „Marin Petre Constantin” îşi propune, dorind să sprijine și să încurajeze viitorii artiști prin recunoașterea talentului lor, următoarele: mijlocirea relaţiilor Muzeului de Artă din Târgovişte cu viitori artişti din întreaga ţară; oferirea unui mediu de apropiere, cunoaştere şi competitivitate între elevii din România şi cei din Republica Moldova.

Concursul a fost deschis elevilor din clasele IX - XII de la toate liceele de artă și școlile populare de artă, care se încadrează în categoriile de vârstă menționate, din România și Republica Moldova. Fiecare participant a avut posibilitatea de a se înscrie cu cel mult două lucrări realizate în afara orelor de curs, în anul școlar 2023 - 2024, neînrămate și fără paspartuuri ori dubluri lipite / atașate de suportul acestora. Participarea la aceast salon a fost gratuită.

Lucrările înscrise au respectat tema concursului „Lumină și umbră - monumentele de lângă noi” ca simbol al locurilor natale, al istoriei acestora și al personalităților creatoare din localitatea de origine a fiecărui elev participant.

Comisia de jurizare s-a întrunit în data de 24 mai 2024, ora 14:00, și a fost compusă din: Gheorghe Petre (artist) - fiul artistului Marin Petre Constantin, în calitate de președinte al comisiei; Mihai Șerbănescu (artist și membru în Consiliul Director al UAP București), membru; Andrei Scărlătescu (artist și conservator în cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”

 

Târgoviște), membru; Elena Șontea (muzeograf la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște), secretar.

S-au acordat șase premii, o menţiune şi premiul „Marin Petre Constantin”, cu o valoare totală de 10.000 lei, pentru lucrările:

Strămoșii din Mărăști (autor: Ilinca Maria Paraschiv, Ploiești),

Filtre colorate (autor: Ioana Pîrcălabu, Ploiești),

Monumentul istoric Mănăstirea Stelea (autor: Laurențiu Stan, Târgoviște),

Gloria eroilor (autor: Ștefania Alexia Pătruți, Drobeta Turnu Severin),

Peisaj cu Turnul Știrbey - Buftea (autor: Mihai Alexandru Florea, București),

Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” (autor: Ela Nur Ozcelik, București),

Memorie și posteritate (autor: Sebastiana Coman, Baia Mare),

Memorial (autor: Sergiu Alexandru Micu, Târgoviște).

În cadrul expoziției vor fi prezentate, pe lângă lucrările participante la salon, și 13 desene ale artistului Marin Petre Constantin, împreună cu fotografii, caiete-jurnal și de studiu din timpul facultății. 

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 1 - 21 iunie 2024, la Muzeul de Artă din Târgoviște (Calea Domnească nr. 185).

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliului Județean Dâmbovița