16.02.2023

                                                              

„Zeu al iubirii și de-amor,

Cu dragoste să ne desfete

Că toată lumea are-un dor

De Dragobete.”

 

Considerat  patronul dragostei, al bunei dispoziții, deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele este cunoscut, în panteonul mitologic românesc, ca „zeu al dragostei” și este asociat cu Cupidon, zeul dragostei la romani, dar și cu Eros, zeul iubirii la greci.

Cu dor și drag de frumos, vă invităm la spectacolul „Dragobete cu iubire”, dedicat sărbătorii tradiționale românești.

Pe 23 februarie, la ora 18:00, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, folclorul ne va fi călăuză, Orchestra Populară „Chindia” aflându-se alături de invitați speciali: Nicușor Iordan, Nicoleta Vasile, Yuriy Tsiple, Florentina Mîinea, Ileana Pavelescu , Loredana Dobrescu, dar și grupurile vocal-folclorice Muntencele și Voinicii.

Muzica populară, închinată sentimentului suprem – iubirea-, ne va încânta simțurile.

Intrarea este liberă.

 

Compartimentul Comunicare al

Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa