20.09.2022

                   

Miercuri, 21.09.2022, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa continuă seria de proiecţii de film documentar cu filmul ”CASA CU PĂPUȘI”, care va fi proiectat la sala de conferinţe începând cu ora 14.30.

 

CASA CU PĂPUȘI

Regia: Tudor Platon

Scenariul: Tudor Platon

Director de imagine: Tudor Platon

Montaj: Natalia Volohova Deliu

Design sunet: Ștefan Azaharioaie

Producători: Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon, Alecu Solomon

 

Companie de producție: microFILM, Film Cartel

Țara de origine: Romania

În co-producție cu: 1TV Neamț

Finanțatori: Dr. Oetker, Provident, Kika, Covalact, Savini Due, MediaCom, Vitrina Advertising

 

Distribuție:

Viorica Crăciun

Ileana Crăciun

Elena Laslu

Ana-Maria Bondar

Aura Chindea

Tudor Platon

Genul: Documentar

Durata: 68 min

Format: digital

Delivery: DCP

Screen ratio: 16:9

FPS: 25 fps

Sound: 5.1

 

Synopsis_RO

Casa cu Păpuși este o incursiune într-un univers special: vacanța anuală a unor femei de 70 de ani. Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreține iluzia că pentru ele timpul nu a trecut și că sunt aceleași fete tinere, frumoase și îndrăgostite din urmă cu 50 de ani.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=HRvqkr1EEk4

Nota regizorală:

Mereu mi-a plăcut să-i înregistrez pe cei apropiați, în special pe cei din familie. Simt că, prin intermediul unui aparat de înregistrat imagini sau sunet, ei îmi dau voie să mă bag în sufletul lor, iar mie îmi place acolo. Bănuiesc că are de-a face cu ceva din copilărie, ceva ce mi-a ramas sau din contră, am pierdut și încerc să-l recapăt; nici eu nu știu. Din același instinct am ajuns să îmi filmez și bunica, pe Cica, împreună cu prietenele ei, în timpul vacanței lor anuale la munte.

Bio regizor:

Tudor Platon este director de imagine, absolvent al secției de imagine de film din cadrul UNATC București. Filmografia lui cuprinde scurtmetraje și lungmetraje selectate și premiate la festivaluri ca Toronto, Cannes, Locarno și  Varșovia. Casa  cu  păpuși este debutul său în regie și face parte dintr-un proiect mai amplu și foarte personal despre familia lui.