19.07.2022

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând cu data de 19 iulie 2022, expoziţia de artă „ETAPE”, a tinerelor Alexandra Năstase și Miruna Neguț, care va fi deschisă oficial astăzi, la ora 15:00, la parterul Muzeului de Artă din Târgovişte.

         Expoziția prezintă creațiile recente ale proaspetelor absolvente ale Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, Alexandra Năstase și Miruna Neguț. Aflate la început de drum în lumea artelor, în scurtul popas dintre anii de școală, tinerele doresc să împărtășească vizitatorilor creația și scurta lor experiență de lucru în atelier, sperând ca în anii ce vor urma definitivării studiilor să se reîntoarcă cu alte lucrări pe simezele Muzeului de Artă din Târgoviște.

         De această dată, se pot descoperi „lumile” și „fantasticul” specific vârstei adolescentine, în care se simt curiozitatea și talentul artistic.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 19 - 31 iulie 2022, la Muzeul de Artă, Calea Domnească, nr. 185, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

                                                                                                                               Consiliul Județean Dâmbovița