Astăzi, 22 decembrie 2018, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat la activitățile dedicate Zilei Victoriei Revoluției și a Libertății, eveniment ce a avut loc în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, alături de alți reprezentanți ai instituției noastre au depus o coroană de flori în amintirea dâmbovițenilor care și-au dat viața în timpul Revoluției din Decembrie 1989.
În cadrul evenimentului a fost oficiat și un serviciu religios, urmat de momentul intonării Imnului Eroilor și al defilării Gărzii de Onoare.
Alături de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, la eveniment au mai participat: consilieri județeni, parlamentarii dâmbovițeni Adrian Țuțuianu, Titus Corlățean, Carmen Holban, Corneliu Ștefan, Antonel Jîjîie, Prefectul Județului Dâmbovița, Subprefectul Florina Mureșan, Cristian Daniel Stan, Primarul municipiului Târgoviște, Ovidiu Cîrstina, Directorul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviște, instituțiilor dâmbovițene deconcentrate, structurilor militare din județ, Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989, partidelor politice, precum și numeroși cetățeni.