27.07.2019

Astăzi, 26 iulie 2019, secretarul județului Dâmbovița, Ivan Vasile Ivanoff, a participat la manifestările desfășurate la Batalionul 114 Tancuri „Petru Cercel”, cu ocazia Zilei Tanchistului.

    În deschiderea evenimentului a avut loc o slujbă religioasă, oficiată de reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Târgoviştei, urmată de alocuțiuni din partea invitaților și acordarea de diplome și plachete aniversare.

    La eveniment au mai fost prezenți: reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Ministerului de Afaceri Interne, ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Dâmbovița, cadre militare, numeroși cetățeni.

    Cu acest prilej, secretarul județului Dâmbovița, Ivan Vasile Ivanoff, a dat citire mesajului președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea:

    „Marcăm, în această zi, 100 de ani de la înființarea armei tancuri, o componentă esențială a forțelor militare ale României. Ziua Tanchiștilor reprezintă o tradiție începută la 1 August 1919 când a fost constituit primul batalion de tancuri sau care de luptă din Armata Română, prin ordinul regelui Ferdinand I. Acesta a fost înființat la garnizoana militară din Mihai Bravu, iar la 15 ianuarie 1920 s-a dispus dislocarea la Târgovişte, unde la 1 ianuarie 1921, a luat fiinţă Regimentul de Care de Luptă.

    Arma tancuri şi-a dovedit rapid utilitatea şi a contribuit, hotărâtor, la succesul repurtat în luptă de trupele române. Prin mobilitate, putere de izbire şi eficienta protecţie a echipajelor, tancurile au justificat întrebuinţarea lor preponderentă în acţiunile ofensive. România a fost printre primele ţări din Europa şi chiar din lume care şi-a înzestrat armata cu acest tip de armament.

    În acest organism fundamental al statului – întreaga structură a armatei a avut un rol esențial în purtarea luptelor pentru libertatea şi neatârnarea neamului românesc. Mare parte dintre unităţile care compun actuala structură operaţională a armei tancuri are capacitatea de a efectua operaţiuni militare în afara teritoriului naţional, împreună cu forţele militare internaţionale.

    Unitățile de blindate reprezintã o componentă importantă a forțelor terestre, gãsindu-și loc în toate acțiunile de luptã, fie că acestea au caracter de prevenire, de securitate sau de apărare, așa cum rezultă din experiența acumulată din teatrele de operații.

    Sărbătoarea de astăzi vă este dedicată dumneavoastră, celor care slujiți cu cinste și onoare tradițiile și crezul armei tancuri din România. A fi tanchist înseamnă pregătire continuă, eforturi și responsabilitate, factor de echilibru pentru societatea românească și un veritabil ambasador al României în lume.

    Adresez cele mai calde felicitări și urări de succes și sănătate tuturor tanchiștilor care activează în structurile Ministerului Apărării Naționale, dar și mulțumiri și respect pentru devotamentul și onoarea cu care își îndeplinesc nobila misiune de apărare a patriei!

    La mulți ani!”