18.05.2018

Astăzi, 17 mai 2018, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat la manifestările organizate cu prilejul Zilei Eroilor.

Programul a debutat dimineață, cu o ceremonie de comemorare a eroului evreu Herman Kornhauser, depunerea de jerbe având loc la monumentul eroului evreu din Cimitirul Evreiesc din Târgoviște. La acest moment a fost prezentă vicepreședintele Luciana Cristea. Memoria eroului evreu a fost cinstită şi în cadrul unui moment religios.

Ajuns la cea de-a IX-a ediție, evenimentul a fost marcat de participarea la ceremonial a oficialităților locale și județene, reprezentanți ai Instituției Prefectului Dâmbovița, precum și ai Garnizoanei Târgoviște.

Herman Kornhauser a fost decorat post-mortem de regale Ferdinand cu virtutea militară, clasa a II-a, în anul 1917.

Festivitățile au continuat cu o slujbă religioasă, desfășurată la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, urmată de un moment de reculegere ținut de oficialitățile locale și județene în memoria eroilor neamului.

            Activitățile s-au încheiat cu un ceremonial militar, ce a avut loc în Piața Tricolorului din Târgoviște. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a transmis următorul mesaj:

            ”Ziua Sfântă de astăzi, a Înălțării domnului Iisus Hristos, este și Ziua Eroilor. Români de pretutindeni ne îndreptăm gândurile către toți aceia pentru care timpul a însemnat sacrificiu în numele patriei. Sunt oamenii pentru care zilele, minutele și secundele au însemnat România și binele său. Sunt eroii români pentru care respectul nostru, al tuturor, nu se va ridica niciodată la înălțimea jertfei lor.

            Astăzi, ne amintim de trecut, istorie și glorie și suntem recunoscători și mândri. Totodată, ne amintim de perioadele de grea încercare pentru România și credem că prezentul nostru se datorează eroilor români.

            Ziua de astăzi este una menită rugăciunii şi recunoştinţei, a unui gând pios, îndreptat către cei care au luptat pentru ca noi să fim aici, să avem o patrie, să avem libertate. Astăzi, mai mult decât oricând, vă îndemn să ne gândim la tot ce avem, la ceea ce suntem şi la cei pentru care nicio jertfă nu a fost prea mare, cei pentru care iubirea de ţară şi de semeni a fost mai puternică decât teama.

            Vă invit să aprindem o lumânare pentru sufletele eroilor care ne-au dăruit libertatea şi să ne gândim în ce măsură noi, urmașii acestora, le ducem mai departe munca şi ne facem demni de jertfa lor. Să nu uităm pentru ce țeluri și-au dat viaţa şi să le continuăm exemplul pe mai departe, pentru a-i asigura țării noastre viitorul pe care aceştia şi-l doreau.

            Au trecut ani peste lupta lor, însă, amintirea nu le va fi niciodată uitată. În fiecare an, în ziua sfântă a Înălțării Domnului, ne vom aminti că au existat destine care au trăit cu sufletul și cu propria viața pentru ca România să fie puternică și independentă.

            Am convingerea că fiecare dintre noi ne vom îndrepta gândurile către fiecare inimă de român care a bătut, cu prețul vieții, pentru destinul acestui popor.

            Dumnezeu să-i odihnească în pace! Hristos s-a Înălțat!”

 

Imagini: Festivitățile organizate la Târgoviște cu prilejul Zilei Eroilor

 

                            Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa