27.06.2015

Discursul domnului Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, cu prilejul Zilei Drapelului Național, 26 iunie 2015

”Dragi dâmboviţeni,

Sunt onorat și bucuros să sărbătoresc astăzi, 26 iunie, împreună cu dumneavoastră, Ziua Drapelului Național.

Drapelul este unul dintre simbolurile țării noastre care, de mai bine de 150 de ani, face parte din identitatea poporului român, pentru că idealurile pe care le reprezintă – unitate şi independenţă naţională – au constituit dintotdeauna crezul luptei și jertfei de sânge a românilor.

La ceas de cumpănă sau la ceas de sărbătoare națională, drapelul i-a adunat în jurul său pe români, i-a însuflețit și le-a oferit speranță și încredere, dând astfel mărturie lumii că românii alcătuiesc un neam care își cinstește simbolurile, își prețuiește valorile și luptă cu neînfricare pentru triumful idealurilor sale.

Drapelul nostru strânge în culorile sale roșul, care simbolizează curajul, generozitatea și sângele vărsat de bravii ostașii români în luptele pentru independența patriei noastre, galbenul, care este culoarea bogăției, a holdelor de grâu care, vara, acoperă câmpiile țării, și albastrul, culoarea cerului, simbol al păcii, al liniștii, al speranței fără sfârșit. 

Tricolorul nostru i-a însoțit în fiecare luptă pe ostașii care şi-au dat viaţa pentru ţară, în fiecare revoluţie pe românii care au luptat cu curaj pentru idealurile naționale de libertate și dreptate, și pe toți românii care au arătat lumii că România este o țară de oameni talentați, unde există performanţă intelectuală, sportivă și artistică.

Dragi dâmboviţeni, vă adresez îndemnul de a nu uita să ne cinstim, așa cum se cuvine, simbolurile noastre naționale - stema, drapelul și imnul - pentru că ele ne garantează apartenența la același spațiu geografic, identitatea de limbă, cultură și civilizație! Vă îndemn să așezați în inimile dumneavoastră, la loc de cinste, imaginea drapelului național, emblemă a dragostei de ţară!

La mulţi ani, dragi români!

Vă mulţumesc!”