Astăzi, 15 ianuarie 2018, Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a participat la evenimentele dedicate Zilei Culturii Naționale, organizate la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu”, în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri.
Totodată, a fost marcată şi împlinirea a 168 de ani de la naşterea marelui poet, Mihai Eminescu, prilej cu care preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a transmis următorul mesaj:
„Pentru mine reprezintă o mare bucurie și onoare să pot participa la aniversarea Zilei Culturii Naționale a României în anul Centenarului Marii Uniri. Și spun acest lucru pentru că un asemenea moment se întâmplă o singură dată în 100 ani și se întâmplă azi, acum și aici, unde suntem și noi.
Acest lucru se întâmplă, în mare parte, și datorită ideii pe care academicianul Eugen Simion, fost Președinte al Academiei Române, a avut-o în urmă cu doar câțiva ani, atunci când a propus ca ziua de 15 ianuarie, ziua marelui poet român Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naționale. De atunci și până în prezent am celebrat șapte ediții, iar cea de astăzi este cea de-a opta ediție și probabil că este și va rămâne și cea mai apropiată sufletelor noastre de români.
Și spun că va rămâne în sufletul nostru pentru că, fiind Anul Centenarului Marii Uniri, așa cum am amintit, astăzi, Ziua Culturii Naționale a României este ziua în care cultura ne domină sentimentele mai mult ca niciodată. Tot astăzi, opera marelui poet român Mihai Eminescu este mai plină de viață, de sentimente și de emoție mai mult ca niciodată. Și, tot astăzi, istoria și cultura poporului român sunt mai legate mai mult ca niciodată.
Pentru toate aceste motive, cred că ne vom bucura cu toții, indiferent că suntem la Târgoviște, București, Alba-Iulia, sau oriunde altundeva unde românii trăiesc și simt românește, să retrăim povestea României și a românilor așa cum ne-o prezintă astăzi Ziua Culturii Naționale.
Vreau să mulțumesc tuturor celor s-au implicat în organizarea acestui eveniment, unul dintre primele din anul 2018, care deschid, prin artă, istoria reușitei, dar și identitatea unei națiuni unite și vă doresc tuturor să trăiți românește Ziua Culturii Naționale”.
Printre invitaţii la eveniment s-au numărat secretarul judeţului Ivan Vasile Ivanoff, deputatul Claudia Gilia, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, managerul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Ionuţ Lăscaie şi directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte, Ovidiu Cârstina. Gazda manifestărilor a fost directorul Bibliotecii Judeţene “Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte, Agnes Erick, iar invitată specială a fost cunoscuta jurnalistă Ruxandra Săraru.
În încheiere, a avut loc un moment muzical, în interpretarea Ansamblului Coral al Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino” din Târgovişte, coordonat de profesorul Elena Dragomir.
Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa