Sâmbătă, 18 iulie, a fost prilej de mare sărbătoare pentru comuna Bezdead. Ziua localităţii, târgul tradițional și spectacolul cultural-artistic oferit de Consiliul local Bezdead au însemnat pentru locuitorii zonei momente de răgaz şi voie bună.
Preşedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a onorat invitaţia de a participa la aceste evenimente ce marchează un moment important din viaţa bezdădenilor.
De asemenea, preşedintele CJD, alături de primarul Teodora Anghelescu, au tăiat panglica inaugurală a obiectivului de investiții derulat prin Măsura 413.322 în cadrul Asociației Grupului de Acțiune Locală Bucegi Leaota ”Realizare spațiu public de recreere și sport în comuna Bezdead”. La eveniment au mai participat: Alexandru Oprea, administratorul public al județului, parlamentari și primarii mai multor localități din zonă.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița i-a felicitat pe toţi locuitorii şi pe edilul comunei Bezdead şi i-a asigurat de tot sprijinul său şi al Consiliului Judeţean Dâmboviţa în demersurile lor pentru dezvoltarea comunității: ” Anul acesta vom finaliza lucrările de reabilitare a drumului județean pe o lungime de 16 km, tot anul acesta vom finaliza drumul dintre Buciumeni și Bezdead și tot anul acesta vom finaliza lucrările de la grădinița și căminul cultural din localitate. Sunt proiecte derulate prin OUG 28/2013, respectiv prin Compania Națională de Investiții. De asemenea, vă precizez că lucrăm la proiectul tehnic, iar anul viitor vom asfalta drumul de la Costișata până la limita cu județul Prahova, ceea ce va însemna deschiderea zonei și un sprijin cu totul special pentru dumneavoastră. Suntem cu toții martori la reunirea comunității, un moment în care ne regăsim cu toții rădăcinile. De aceea, vreau să mulțumesc pentru invitație doamnei primar, vreau să vă felicit pentru lucrurile bune făcute de dumneavoastră și Consiliul Local și vreau să vă asigur de sprijinul meu constant pentru toate proiectele pe care le derulați. La Mulți Ani Bezdead, La Mulți Ani tuturor! Să ne vedem sănătoși și anul viitor!”