08.09.2020

Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a participat astăzi, 8 septembrie 2020, alături de vicepreședintele Luciana Cristea, la ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște, eveniment organizat în cadrul „Zilelor Cetății 2020”, la Teatrul de Vară din Parcul Chindia.

La ședința festivă condusă de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, au mai participat: consilieri locali, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Târgoviște și ai Arhiepiscopiei Târgoviște, șefi ai instituțiilor deconcentrate, parlamentari, oameni de cultură și cadre militare și didactice.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis următoarele:

            „Aniversarea cetății Târgoviște a fost, este și va rămâne o zi specială indiferent de vremuri. Împotriva a tot ceea ce trăim de câteva luni, putem spune că sărbătoarea din acest an este cu atât mai deosebită cu cât o apreciem mai mult. Și spun acest lucru gândindu-mă că, în fond, rigorile și restricțiile impuse de autorități pentru siguranța și sănătatea noastră, a tuturor, ne-au făcut să prețuim mai mult lucrurile care ne înconjoară și care ne aduc bucurie.

În aceste momente suntem înconjurați de istorie și multă cultură. La doar câțiva pași de noi se află Curtea Domnească, cel mai de preț simbol al identității municipiului Târgoviște. Iar dacă istoria o cunoaștem cu toții, amintirile și trăirile care ne încearcă de fiecare dată când celebrăm vechea reședință domnească ne sunt mai puțin cunoscute.

Este pentru prima dată când am ales să vorbesc altfel. Nu prin evenimente care au marcat consolidarea orașului, ci prin emoțiile pe care le simt și acum și pe care le-am simțit în fiecare an în preajma zilei de 8 septembrie.

Și vreau să spun doar atât: Sunt recunoscător pentru faptul că am șansa de a trăi în locul unde zeci de voievozi au purtat lupte de nedescris pentru a-și apăra teritoriului. Sunt onorat pentru faptul că am avut prilejul de a duce la îndeplinire demersuri care contribuie la conservarea monumentelor de referință pentru valoarea culturală de neprețuit a cetății de scaun. Așa cum bine știți, deja a început reabilitarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească, un proiect derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin fonduri europene, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. Sunt fericit că văd în jurul meu oameni buni, târgovișteni și dâmbovițeni, bucurându-se de evenimentele organizate cu prilejul acestei zile. Au venit alături de familie sau prieteni și s-au simțit acasă.

Asta ne oferă Ziua Cetății Târgoviște – bucurie simplă, în lucruri mici, dar infinit de mari pentru noi ca și comunitate, istorie, cultură. Evenimentul este cu atât mai important cu cât celebrăm și Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, așa cum o cunoaștem în popor, cea mai importantă sărbătoare religioasă a toamnei. Profit de acest prilej pentru a le ura toate cele bune tuturor sărbătoriților zilei. Să fiți sănătoși și să vă bucurați de tot ce e mai bun!

            La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!” 

 Mesajele oficialităților și urările de bine transmise târgoviștenilor au fost urmate de o scurtă intervenție a profesorului și istoricului George Coandă, care a evocat momente de referință pentru consolidarea istorică a municipiului. Evenimentul s-a încheiat cu acordarea premiului de cetățean de onoare al municipiului Târgoviște pentru generalul de brigadă Pavel Babeu și pentru profesorul Mihail Iugulescu (post-mortem) . 

Ediția din acest an a Zilelor Cetății Târgoviște a fost organizată de autoritățile locale în perioada 5-8 septembrie, interval în care târgoviștenii au putut participa la diferite evenimente și activități cultural-artistice, dar și la târguri cu specific tradițional.  

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița