Astăzi, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a primit vizita delegaţiei din Municipiul Guilin – Regiunea Guangxi.
Evenimentul a fost prilejuit de angajamentele asumate în urma semnării „Înțelegerii de cooperare a Județului Dâmbovița cu Regiunea Guangxi”, în data de 24 februarie 2016, la Nanning, de către Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și Guvernatorul Provinciei Guangxi Zhuang, Chen Wu, document care a pus bazele unor relații de colaborare și prietenie între administraţiile publice locale din Judeţul Dâmboviţa și Republica Populară Chineză – Regiunea Guangxi.
Principalele puncte ale întâlnirii au vizat menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare stabilite între cele două regiuni. Potrivit contextului amintit, discuţiile au fost prielnice şi constructive pentru ambele părţi, punându-se bazele unor viitoare acorduri, între autorităţile din Guilin şi Municipiul Târgovişte, Oraşul Pucioasa şi Universitatea „Valahia” din Târgovişte.
La întâlnirea oficială, partea română a fost reprezentată de: Președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, Vicepreședinţii Consiliului Județean Dâmbovița - Alexandru Oprea şi Corneliu Ștefan, Secretarul Județului – Ivan Vasile Ivanoff, Primarul Municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, Viceprimari Municipiului Târgovişte – Carmen Holban şi Cozmin Bozieru, Administratorul Public al Municipiului Târgoviște – Liviu Stoica, Primarul Orașului Pucioasa – Constantin Ana, Subprefectul Județului – Ciprian Păsăilă, Rectorul Universității ”Valahia” din Târgoviște – Călin Oros şi Prorectorul Universității ”Valahia” din Târgoviște – Claudia Gilia.
Partea chineză a fost reprezentată de ZHANG Xiaowu – Viceprimar Administrația Populară din Municipiul Guilin ,YANG Weidong - Director al Biroului de Supervizare Asociația de Prietenie cu Străinătatea, CHEN Zhigong – Președinte al Comisiei Administrative Centrale de Dezvoltare a Patrimoniului Statului din Guilin, LIU Zujun – Vicepreședinte al Comisiei Administrative Centrale pentru zona de Dezvoltare Industrială și Înaltă Tehnologie, NIE Yun – Șef adjunct al Administrației Locale zona Qixing din Guilin, WANG Xiaoxia – Director adjunct al Biroului de Afaceri Externe din Guilin.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: “Am avut astăzi bucuria să avem în vizită o delegaţie a provinciei Guilin din Republica Populară Chineză, condusă de domnul Zang Xiaowu, viceprimar al administraţiei populare din Municipiul Guilin (…) Vă precizez că întâlnirea de astăzi este urmare a înţelegerii de cooperare încheiată între Judeţul Dâmboviţa şi Regiunea Guangxi, înţelegere semnată la 24 februarie 2016 la Nannig şi a vizitei pe care am făcut-o, pe 25 februarie 2016, la municipalitatea din Guilin. Astăzi am prezentat Judeţul Dâmboviţa şi ne-am exprimat intenţia de colaborare, interesul pentru investiţii directe ale investitorilor chinezi în Judeţul Dâmboviţa, interesul de colaborare în domeniul educaţiei între Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi universităţile din Guilin, colaborare dintre administraţia Municipiului Târgovişte şi Municipalitatea din Guilin, precum şi intenţia de a găsi o relaţie de colaborare între oraşul Pucioasa şi o localitate similară din Guilin, Yangshuo. Aţi asistat, în urmă cu câteva minute, la semnarea unei scrisori de intenţie propusă de partea chineză municipalităţii Târgovişte, în baza căreia se va semna o înţelegere de colaborare între cele două părţi. Programul delegaţiei chineze va continua astăzi cu o vizită la Parcul Industrial Moreni, o vizită la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, o întâlnire cu Crucea Roşie Dâmboviţa, iar mâine, programul are în vedere cunoaşterea Municipiului Târgovişte şi o vizită la Palatul Potlogi. Îi mulţumesc domnului viceprimar pentru pasul concret făcut în punerea în aplicare a înţelegerii de colaborare încheiate la începutul anului, precum şi pentru invitaţia pe care ne-a făcut-o de a vizita, anul viitor, Guilin, ocazie cu care se vor semna înţelegerile de cooperare.”
Viceprimarul Administraţiei Populare din Municipiul Guilin, Zhang Xiaowu: “Vă mulţumesc foarte mult pentru primirea făcută şi pentru faptul că am semnat o scrisoare de intenţie care să stea la baza unor relaţii între comunităţile noastre! Astăzi, am reuşit să stabilim, astfel, un acord de colaborare cu Municipiul Târgovişte. Conform documentului semnat vom avea colaborări în domeniul turismului, în cel comercial, dar şi în domeniul industrial. De asemenea, avem o scrisoare de intenţie privind înfrăţirea între localitatea noastră şi oraşul Pucioasa. Pentru că ambele oraşe au un mare potenţial turistic, vom încerca să punem bazele, pe viitor, şi unor colaborări în domeniul investiţiilor. Totodată, vom analiza şi perspectivele de colaborare cu Universitatea „Valahia” din Târgovişte. În urma unei vizite pe care urmează să o facem la Universitatea din Târgovişte, vom vedea care sunt posibilele domenii de colaborare între universităţile din Guilin şi Universitatea din Târgovişte. Este pentru prima dată când venim aici, însă, ne bucurăm că am reuşit să discutăm şi să semnăm trei documente. Doresc foarte mult să lansez o invitaţie către domnii primari, către domnul Preşedinte al Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi către toţi cei prezenţi să vină să vizite localitatea Guilin anul viitor. Doresc să mulţumesc, încă o dată, în numele localităţii Guilin, pentru primirea făcută!”