09.10.2019

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole, a făcut o vizită de lucru, astăzi, în Comuna Vișina, împreună cu Jean Aurelian Istrate, primarul Comunei Vișina, și viceprimarul Ionuț Papa, pentru a constata stadiul lucrărilor la mai multe obiective de investiții în derulare, din localitate.

În acest sens, cei prezenți s-au deplasat la mai multe puncte de lucru, unde se efectuează lucrări de modernizare la drumurile locale, pe o lungime totală de 5.783,99 m, realizate în cadrul unui proiect în valoare de 6.583.810 lei, ce beneficiază de finanțare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), și, în plus, lucrări de modernizare a unor drumuri de interes local, pe o lungime totală de 2.468 m, proiectul, în valoare de 2.054.282,87 lei, derulându-se în baza unui contract de asociere încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița și unitatea administrativ-teritorială Vișina.

De asemenea, pe agenda vizitei de lucru în Comuna Vișina, s-a aflat proiectul de modernizare și extindere a Școlii cu clasele I – V Oborani, prin care se vor realiza patru săli de clasă, grupuri sanitare, cameră tehnică, cameră de depozitare a produselor distribuite elevilor prin Programul pentru școli al României în perioada 2017 – 2023. Lucrările se realizează în cadrul unui proiect finanțat prin PNDL, contractul de finanțare fiind în valoare de 1.381.760 lei.  

Vizita de lucru a președintelui Alexandru Oprea și vicepreședintelui Alin Manole a cuprins și un alt obiectiv de interes local – amenajarea spațiului pentru evenimente culturale și a grădinii publice, în cadrul unui proiect AFIR, în valoare de 349.387,5 lei, care urmărește realizarea de spații verzi, a unui amfiteatru în aer liber, a unei fântâni arteziene și a mai multor locuri de joacă.    

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița