25.01.2019

Astăzi, 24 ianuarie 2019, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat, în Piața Tricolorului din Târgoviște, la evenimentele dedicate Unirii Principatelor Române, moment istoric petrecut în anul 1859, prin unirea Țării Românești cu Moldova. Manifestarea a debutat cu intonarea imnului de stat al României, iar programul a continuat cu defilarea gărzii de onoare.

 

Nu au lipsit nici alocuțiunile, prilej cu care Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a transmis următoarele: „Măreția istorică a momentului care a marcat Unirea Principatelor Române nu este definită doar de un context geopolitic extern favorabil, ci de voința românilor de a-și apăra identitatea. Evenimentele petrecute la 24 ianuarie 1859, deși nu au fost lipsite de numeroase impedimente, au fost posibile pentru că românii și-au dorit să trăiască independent și liber.


Mai presus de interesele unor mari puteri de pe arena politică globală asupra tărâmului românesc, legătura culturală și economică dintre Țara Românească și Moldova a reprezentat fundamentul pentru ceea ce avea să devină o legătură politică și istorică care nu s-a pierdut și nici nu se va mai pierde vreodată în timp.

Deși în istorie există câteva nume foarte cunoscute, care sunt legate atât de procesul care a contribuit la Unirea Principatelor Române, cât și de întreprinderea și consolidarea acesteia de mai târziu, de neuitat sunt și milioanele de români din țara întreagă pentru care idealul de neam și țară a reprezentat dorința arzătoare a unor suflete încercate de luptele de putere pentru un teritoriu în care ei se simțeau acasă.

Uitându-ne acum, în urmă, la această frumoasă moștenire lăsată poporului român, putem spune, cu inima plină de bucurie, că ne uităm și ne amintim de o dovadă incontestabilă de patriotism, ce nu trebuie niciodată uitată. Din generație în generație, vom transmite copiilor și nepoților noștri că ne datorăm prezentul iubirii pentru trecut, așa cum a lăsat scris și marele poet român Mihai Eminescu, a cărui operă și memorie le-am omagiat în urmă cu doar câteva zile. La fel cum cel mai iubit poet național al nostru a considerat și a crezut, cu tărie, că patriotismul nu este iubirea țărânei, ci iubirea trecutului și că, fără cultul trecutului, nu există iubire de țară, la fel și noi, acum, suntem datori să ducem această credință mai departe și cred că cel mai bun mod prin care o putem face, în acest moment, este să fim uniți în hora unirii.

Invit, pe această cale, ca toți cei prezenți alături de noi să ni se alăture și să dăm prezentului iubirea de acesta care are nevoie ca să ofere glorie viitorului! Vă mulțumesc!”

Alături de Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, la eveniment au mai participat: consilieri județeni, parlamentarii dâmbovițeni Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ștefan, Prefectul Județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, subprefectul Florina Mureșan, Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, Directorul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Ovidiu Cîrstina, Inspector Școlar General Adjunct, Cristina Stroe, reprezentanți ai Jandarmeriei Turce, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviște, instituțiilor dâmbovițene deconcentrate, structurilor militare din județ, partidelor politice, precum și numeroși cetățeni.

Ceremonia s-a încheiat cu o horă, la care au luat parte toți cei care s-au aflat în Piața Tricolorului din Târgoviște, dar și cu un moment artistic oferit de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.