Reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița - președintele Daniel Comănescu și vicepreședintele Luciana Cristea, alături de vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu, parlamentarii dâmbovițeni, Claudia Gilia, Oana Vlăducă, Corneliu Ștefan și Titus Corlățean, subprefectul Florina Mureșan, autorități locale și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean au participat, astăzi, 10 septembrie a.c., la deschiderea anului școlar 2018-2019, în mai multe unități de învățământ, din județul Dâmbovița.
Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, le-a transmis elevilor următorul mesaj:
„Stimați invitați, cadre didactice, părinți și, nu în ultimul rând, dragi elevi,
Ziua de astăzi este despre dumneavoastră. Începând din acest moment, prioritățile se schimbă, iar viitorul urmează să se contureze în alegerile pe care le veți face în scurt timp pentru că, într-adevăr, fiecare început de an școlar este o provocare.
Vă înțeleg emoția, și mă refer la toții elevii prezenți alături de noi. Sunt convins că și părinții dumneavoastră o înțeleg pentru că și noi am trecut prin ceea ce treceți dumneavoastră acum. Sunt convins că nu vă este ușor să vă reîntoarceți în clasele de studiu după o vacanță îndelungată – de care sper că v-ați bucurat, dar am încredere că lucrurile își vor relua cursul firesc foarte repede.
Faptul că văd acum entuziasm printre dumneavoastră înseamnă că vă veți relua activitatea mult mai repede decât ne așteptam, ceea ce nu poate decât să mă încânte. Însă, mai mult decât mine, cred că cei încântați vor fi dascălii dumneavoastră.
Știu că s-au spus foarte multe despre importanța educației în viața fiecăruia dintre noi și că probabil ați auzit nenumărate sfaturi cu privire la ceea ce trebuie să faceți în viitor. S-au spus foarte multe și despre responsabilitatea pe care o aveți față de școală, față de părinți și față de profesorii dumneavoastră. Probabil știți foarte bine ceea ce aveți de făcut și, tocmai din acest motiv, nu vreau să vă rețin foarte mult atenția. Vreau, totuși, să vă spun doar câteva cuvinte despre obligațiile pe care le aveți față de voi. Nu sunt sfaturi, sunt doar 3 lucruri pe care noi toți le-am trăit, din care am învățat și care ne-au ajutat în viață.
Eu sper să le țineți minte și să vă ajute peste ani, de fiecare dată când veți suferi dezamăgiri, când veți avea dubii că nu sunteți suficient de buni sau când viața vă va pune la încercare. Pentru că vor exista și asemenea momente.
1.Mergi la școală, descoperă-ți visul, învață și luptă pentru a fi bun în ceea ce îți place, chiar dacă ai impresia că îți irosești timpul. Mai târziu, îți vei mulțumi singur.
2.Nu renunța să crezi în tine doar pentru că alții îți spun că nu ești suficient de bun. Cu toții suntem la fel și avem șansa de a face lucrurile pe care ni le propunem. Trebuie doar să continui să crezi în forțele tale!
Și 3, și poate cel mai important dintre toate,
Niciun profesor și niciun părinte nu vă vrea răul. Nu vă luptați cu ei, ci ajutați-i să vă ajute să fiți mai buni. Tot ceea ce își doresc este ca voi să reușiți.
Stimate cadre didactice și stimați părinți, știu că efortul dumneavoastră nu poate fi exprimat în cuvinte. Eu nu pot decât să vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți și să vă asigur, în numele instituției pe care o reprezint – Consiliul Județean Dâmbovița, de întreg sprijinul administrației locale pentru proiectele educaționale.
Încă o dată, vă mulțumesc tuturor și vă doresc un an școlar care să vă împlinească așteptările tuturor!”
Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa