În cadrul unei conferințe de presă, susținută, astăzi, 3 septembrie 2019, de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, președintele Alexandru Oprea, a trecut în revistă principalele evenimente culturale, ce se vor desfășura în județul Dâmbovița, în perioada septembrie – noiembrie 2019;
Printre acțiunile desfășurate de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, se numără:
1. Spectacolul folcloric extraordinar ”Orchestra Populară Chindia și tineri interpreți” ce se va desfășura, în data de 6 septembrie 2019, începând cu ora 18.30, în Piața Mihai Viteazul, din Târgoviște. Evenimentul va fi un periplu muzical susținut de către Orchestra Populară ”Chindia”, alături de tineri interpreți premiați la concursurile de specialitate din țară, ce reprezintă zone ca Moldova, Maramureș, Oltenia, Banat, Muntenia. În premieră, pentru prima dată la Târgoviște, va fi prezent renumitul Ansamblul Folcloric ”Ceata Junilor” din Sibiu.
2. Târgul Meșterilor Populari (ediția a XVII-a) va avea loc în perioada 6 – 8 septembrie 2019, în Parcul Mitropoliei din Târgoviște și va reuni meșteri populari și producători tradiționali reprezentativi pentru județul Dâmbovița, dar și din alte zone etnofolclorice din țară. În toate cele 3 zile ale târgului, pe scena amplasată la intrarea în Parcul Mitropoliei (Piața Mihai Viteazul), vor avea loc spectacole folclorice, începând cu ora 18.00.
3. Concert extraordinar susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijor Daniel Jinga, alături de cunoscutul pianist englez Peter Donohoe, tenorul Andrei Lazăr și Corul Accoustic, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, ce se va desfășura, la Târgoviște, în data de 13 septembrie 2019, începând cu ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
4. Festivalul Concurs Național „Ion Dolănescu” (ediția a VI–a) se va desfășura în perioada 20 – 22 septembrie, în Piața „Mihai Viteazul” din Târgoviște, începând cu ora 18.00, fiind organizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Primăriei Municipiului Târgoviște.
5. Festivalul Concurs Național „Ileana Sărăroiu” (ediția a VII–a) se va desfășura în zilele de 23 și 24 noiembrie 2019, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița