Astăzi, 11 noiembrie 2017, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a primit la sediul instituției noastre vizita unui grup de tineri din Republica Moldova – dornici să afle mai multe atât despre activitatea administrației județene, cât și despre principalele obiective turistice din municipiul Târgoviște.
Vizita de astăzi în județul nostru a fost organizată în cadrul proiectului-pilot „Descoperă și cunoaște România”, implementat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în perioada octombrie – decembrie 2017. Obiectivul principal al proiectului este cunoașterea dimensiunii etnice și lingvistice românești în rândul tinerilor de origine română din afara granițelor țării. În cadrul acestui program, 300 de tineri din Republica Moldova vor participa la evenimente similare cu cel de astăzi.
Președintele Alexandru Oprea le-a vorbit tinerilor atât despre municipiul Târgoviște și Județul Dâmbovița, despre atribuțiile consiliului județean și proiectele implementate de instituția noastră în cadrul programelor de finanțare ale Uniunii Europene, cât și despre proiectele pe care Consiliul Județean Dâmbovița le-a implementat împreună cu Consiliile Raionale Ialoveni și Ștefan Vodă – în cadrul protocoalelor de înfrățire încheiate între Județul Dâmbovița și Raioanele Ialoveni și Ștefan Vodă.
Alături de tinerii din Republica Moldova, la întâlnire au fost prezenți și: Veaceslav Șaramet, Secretar de Stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, și Cristina Stroe, Inspector școlar general adjunct – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Poetul Grigore Vieru spunea că toată viața a visat să treacă Prutul. Cred că acest lucru trebuie să conteze pentru fiecare dintre noi. Și pe dumneavoastră vă rog să credeți că aveți de ce să treceți Prutul. Consider că activități precum cea de astăzi ne îmbogățesc nu material, deoarece nu acesta este scopul, ci spiritual. Pentru a avea convingerea că ceva rămâne în suflet, astfel de acțiuni sunt benefice. Vă rog să transmiteți acasă că ați fost acasă!”
Cristina Stroe, inspector școlar general adjunct: „Mă bucur să fiu astăzi, aici, împreună cu dumneavoastră. Mărturisesc că de foarte puțin timp am reușit să intru în contact cu elevi și tineri din Republica Moldova, însă impresia pe care ei mi-au lăsat-o este una extraordinară – aceea a unor tineri buni, deschiși, a unor tineri pentru care sentimentul patriotic este foarte puternic și pe care îl afișează cu mândrie. (…) Mă bucur că astăzi aveți ocazia de a vedea o parte din istoria noastră comună – în vechea cetate de scaun Târgoviște. Aș vrea să priviți Târgoviștea ca pe un oraș în care v-ați putea continua studiile sau ați putea dezvolta o carieră. Mult succes în toate activitățile pe care vi le propuneți!”
Pe lângă întâlnirea de la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, programul oaspeților din Republica Moldova cuprinde vizite la câteva dintre obiectivele turistice și culturale reprezentative pentru județul nostru: Curtea Domnească din Târgoviște, Muzeul de Istorie, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni și Mănăstirea Dealu.