19.04.2014

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a efectuat astăzi, 17 aprilie, o vizită în comuna Dragomirești pentru a vedea stadiul unui proiect social, derulat în parteneriat cu Fundația ”Sera România”, Direcția Generală de Asistență Socială, Primăria și Consiliul Local Dragomirești. Consiliul Județean Dâmbovița și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița au dispus, în anul 2013, o anchetă socială cu privire la situația familiei Stegaru din satul Decindeni.

S-a constatat că familia este compusă din cinci persoane, doi adulți și trei copii minori (două fete și un băiat). Locuința lor este o cameră amplasată pe un teren greu accesibil, cu o suprafață de 16 mp; construcția este improprie - fără fundație și fără pereți de susținere, mobila este sărăcăcioasă și nu dispune de iluminat electric. Încălzirea se face cu o sobă din cărămidă, care funcționează cu lemne, iar în cameră există un șifonier, un pat și o masă unde copiii își fac temele și se servește masa. Spațiul este neadecvat și insuficient pentru nevoile familiei, dar mai ales pentru dezvoltarea normală a copiilor în familia naturală.

Cele două fetițe, în vârstă de 13, respectiv 11 ani, urmează cursurile școlare cu regularitate, iar părinții se ocupă de creșterea și educația copiilor.

Pentru prevenirea separării copiilor de părinți, s-a propus includerea acestei familii în cadrul proiectului derulat în parteneriat cu Fundația SERA România – Reintegrarea\integrarea copiilor beneficiari ai unei măsuri de protecție specială.

Având în vedere că familia nu este proprietară nici pe teren, nici pe locuință, au fost făcute demersuri pe lângă administrația locală Dragomirești, care a pus la dispoziția familiei Stegaru un teren de 500 mp.

A fost întocmit un deviz estimativ al necesarului de materiale pentru construirea unei locuințe pe terenul acordat de autoritatea publică locală.

La momentul actual, au fost făcute achiziții în valoare de aproximativ 10.000 lei, constând în materiale de construcții: ciment, fier beton, BCA, multibat, căpriori, scândură etc. (48% contribuție CJD și 52% contribuție Fundația SERA).   

Casa este în construcție, forța de muncă fiind asigurată de către familia Stegaru și Primăria Dragomirești, urmând ca autoritatea publică locală să sprijine familia în vederea racordării la utilități a locuinței.

Pentru  a aduce un plus de bucurie în preajma Sfintelor Sărbători Pascale, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu și directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Cristana Bucur, le-au dăruit astăzi copiilor familiei Stegaru îmbrăcăminte și alimente și produse tradiționale.

Locuinţa, care se construieşte pe terenul pus la dispoziţie de administraţia locală şi cu materiale de construcţii venite de la ceilalţi parteneri din cadrul proiectului social, se află în plin proces de execuţie şi va fi finalizată în cel mult 2 luni, atunci când cei 5 membri ai familiei în cauză vor putea să se mute în noua locuinţă şi să înceapă o viaţă nouă.

Adrian Țuțuianu, președintele CJD:

Eu militez pentru reintegrarea copiilor în familia naturală. Cred că asta trebuie să fie soluţia finală şi cred că avem nevoie de o modificare a cadrului legislativ care să permită Direcţiei ca, în contul sumelor pe care le alocăm cu destinaţia de protecţie a copilului, să putem face şi asemenea lucruri. Aici lucrăm cu Fundaţia «Sera» şi cu ce recuperăm din diverse lucrări de demolare pe care le facem la locuinţele protejate de la Gura Ocniţei şi de la Pucioasa. (…) Iniţiativa a aparţinut doamnei director Cristiana Bucur şi, la această iniţiativă, s-a raliat şi primarul localităţii, care a pus la dispoziţie terenul şi se va ocupa de lucrările de alimentare cu energie electrică”.

Cristiana Bucur, directorul DGASPC:

„Noi am mers pe ideea de a păstra copiii în familie, nu de a-i introduce în sistem. Era un caz care a sensibilizat. Pentru că se apropie sărbătorile, le-am cumpărat copiilor îmbrăcăminte, încălţăminte, dulciuri şi mâncare. Familia este prezentă tot timpul pe acest şantier, nu şi-a bătut joc de nimic din ce le-am adus noi, le păzesc noaptea - tocmai pentru că îşi doresc foarte mult această căsuţă”.

Dragoş Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești:

„Acest proiect înseamnă sprijinirea unei familii nevoiaşe, în care sunt 3 copii. Primăria a pus la dispoziţia familiei un cămin de casă, în cadrul Legii 15/2003 și, printr-o hotărâre a Consiliului Local, am alocat 3.000 lei pentru a duce la capăt proiectul tehnic, alimentarea cu energie electrică şi alimentarea cu apă. Am sprijinit proiectul şi cu forţă de muncă”.