În perioada 25 – 26 noiembrie 2016, la sediul Universității Valahia Târgoviște, se desfășoară sesiunea „Soluții integrate pentru dezvoltarea urbană în contextul implementării politicii de coeziune 2014 – 2020”. Evenimentul este organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia și Centrul de Geografie Regională din cadrul Facultății de Geografie – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.
Evenimentul reunește personalități ale vieții academice – profesori din centrele universitare Târgoviște, Cluj-Napoca și București – și studenți. De asemenea, alături de Liviu Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia și a altor reprezentanți ai acesteia, la manifestare sunt prezenți și reprezentanți ai administrației publice locale.
Din partea Consiliului Județean Dâmbovița, la deschiderea evenimentului, au participat: Alexandru Oprea, vicepreședinte, Ivan Vasile Ivanoff, secretarul Județului, Florin Valeriu Gilia, director – Direcția Programe Europene, Vasile Dinu, director – Direcția Generală Infrastructură Locală, Elena Nițescu, director adjunct – Direcția Generală Infrastructură Locală.
Sesiunea de informare urmărește analizarea și identificarea de soluții atât pentru dezvoltarea urbană durabilă, în contextul implementării Programului Operațional Regional 2014 – 2020, cât și pentru sprijinirea orașelor inteligente și transformarea lor cu ajutorul soluțiilor inovatoare – pentru crearea unui sistem mai eficient de gestionare, utilizare și sustenabilitate a spațiilor urbane.