15.10.2017

Astăzi, 14 octombrie 2017, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat alături de vicepreședintele Alin Manole la sărbătoarea montană desfășurată pe Platoul Padina – Bucegi, organizată de Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Dâmboviţa, dedicată împlinirii a 35 de ani de activitate.

    Sărbătoarea celor 35 de ani de existență a debutat la sediul Salvamont Peștera cu o festivitate de premiere la care au mai participat: primari din zona de nord a județului, oameni de afaceri din zonă, reprezentanții mai multor instituții deconcentrate, dar și numeroși turiști.

    De asemenea, salvamontiștii dâmbovițeni au primit din partea șefului Serviciului Salvamont – Salvaspeo, Gheorghe Deaconescu, trofeele Salvamont (medalii și diplome) pentru activitatea depusă în decursul celor 35 de ani de activitate. Totodată, autoritățile județene și reprezentanții presei au primit diplome și medalii aniversare pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului Serviciului Salvamont.

    În cadrul acestui eveniment, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis: „Particip cu bucurie astăzi, aici, în zi de mare sărbătoare creștină – Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva – împreună cu dumneavoastră, la aniversarea a 35 de ani de existență a Serviciului Salvamont - Salvaspeo Dâmbovița.

    Doresc să vă adresez cele mai calde mulțumiri dumneavoastră, salvatorilor montani dâmbovițeni, cei care, cu pasiune și dăruire duse până la sacrificiu, nu vă temeți să vă avântați pe cele mai ascunse cărări ale munților, indiferent de condițiile meteorologice, pentru salvarea de vieți omenești.

    Prin calitățile dumneavoastră, prin tenacitatea de care dați dovadă pentru salvarea vieților celor aflați în primejdie, sunteți un exemplu viu de competență, curaj și generozitate.

    La ceas aniversar, vă doresc să vă păstrați spiritul și pasiunea în activitatea dumneavoastră și în nobila misiune pe care o aveți – aceea de a salva vieți omenești și a acorda prim-ajutor celor aflați în dificultate.

    Astăzi nu este doar o sărbătoare a salvamontiștilor dâmbovițeni, ci și a turiștilor, a celor care văd în dumneavoastră, permanent, siguranța și ajutorul de care au nevoie.

    Vă felicit pentru spiritul de sacrificiu și curajul cu care acționați în situațiile dificile, pentru modul în care răspundeți la apelurile cele mai disperate și pentru responsabilitatea cu care vegheați la siguranța turiștilor!

    Cred că încrederea noastră este cel mai bun stimulent în activitatea dumneavoastră! Vă asigur de recunoștința mea pentru implicarea, loialitatea, perseverența și grija față de cei aflați în situații critice!

    Vă felicit și vă urez mult succes în misiunile viitoare, asigurându-vă de întreaga susținere din partea administrației publice județene în nobila dumneavoastră misiune!

    La mulți ani, Salvamont Dâmbovița!”

Evenimentul festiv se va încheia cu un foc de tabără și un program artistic, în curtea refugiului Salvamont, locul de unde s-au salvat sute de vieți în ultimii 35 de ani.