Consiliul Județean Dâmbovița, în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Moroeni, Consiliul Local și Primăria Pietroșița, Fundația Renașterea Pietroșiței – Ruralia și SC Lacticabras Dacom SRL, au organizat în perioada 18 – 19 iulie 2014, la Hotelul Peștera din localitatea Moroeni, seminarul internațional intitulat “Oportunități de dezvoltare și de finanțare în zona de nord a județului Dâmbovița: Pietroșița – Moroeni, 2014 – 2020”.
La eveniment, au participat: Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, cei doi vicepreședinți ai CJD, Ioan Marinescu și Gabriel Grozavu, parlamentarii Valentin Calcan și Ionuț Săvoiu, administratorul SC Lacticabras Dacom SRL - Daniel Comăniță, Radu Negoescu, președintele Fundației ”Ruralia”. Dintre invitații din străinătate, amintim pe Carlos Sanz, președintele Asociației Firmelor Spaniole din România (ASEMER), Maria Dollores Guillamon, președinte al Camerei de Comerț din Castellon.
Totodată, seminarul a reunit reprezentanți ai instituțiilor centrale cu rol în derularea proiectelor din fonduri europene, reprezentanți ai administrației județene și locale, ai mediului universitar, institutelor de cercetare, organizațiilor care desfășoară activități în zona montană, specialiști ai unor instituții și companii de consultanță din Belgia și Spania, reprezentanți ai autorităților locale, regionale și centrale spaniole, ai Ambasadei Spaniei în România, firme de consultanță, alte entități.
Evenimentul a fost un bun prilej de a prezenta potențialul turistic pe care zona munților Bucegi îl oferă, dar și de a identifica noi oportunități și parteneri în scopul dezvoltării unor proiecte de turism, agricultură - dezvoltare rurală, mediu, cercetare – dezvoltare - inovare.
În deschiderea seminarului, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a prezentat proiectele pe care administrația județeană le dezvoltă în zona montană, respectiv lucrările ce țin de reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere și de punere în valoare a potențialului turistic. De asemenea, domnia sa a mărturisit așteptările pe care le are:
”Mi-am propus să discutăm lucruri foarte concrete și sper să avem și rezultate concrete în anii care urmează. Dincolo de lucrurile frumoase care se spun la astfel de întâlniri, important e dacă rezultă ceva consistent, important, care să contribuie la dezvoltarea zonei”.
Printre participanții la seminar care au susținut prezentări cu privire la proiecte de succes implementate în Spania, din fonduri structurale amintim pe Nela Gomez, Director al Departamentului Proiecte Europene și Comerț Exterior din cadrul Camerei de Comerț din Castellon și Carlos Sanz, președintele ASEMER.
Agenda seminarului din cea de-a doua zi a abordat tematica noii linii de finanțare europeană 2014 – 2020, în cadrul căreia, Gilda Niculescu, șef serviciu Strategii, Dezvoltare, Cooperare din cadrul ADR Sud Muntenia, a prezentat prioritățile de finanțare pe noul exercițiu.