09.09.2017

Curtea Domnească din Târgovişte a găzduit astăzi, 8 septembrie 2017,  şedinţa festivă a consiliului local municipal Târgovişte, cu ocazia zilelor Cetăţii. Alături de primarul Municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, la eveniment au fost prezenţi: Alexandru Oprea – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Claudia Gilia – vicepreşedinte CJD, Nifon Mihăiţă – Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, parlamentari, consilieri locali şi judeţeni, oameni de cultură. De asemenea, şedinţa festivă a avut în mijlocul ei reprezentanţii administraţiilor din Republica Moldova, Bulgaria, Italia şi Spania.

      În cadrul şedinţei, a avut loc şi o festivitate de înmânare a titlului de cetățean de onoare al Municipiului Târgovişte. Acesta a fost acordat tenorului Florin Georgescu şi, post-mortem, omului de afaceri Nicolae Ciupercă.

      Acţiunea culturală din programul şedinţei festive a cuprins şi o sesiune de lansare de carte.

    Au transmis mesaje: IPS Nifon, primarul Municipiului Târgovişte – Daniel Cristian Stan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Alexandru Oprea, și senatorul Adrian Ţuţuianu.

      Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa:

     „8 septembrie este o zi importantă atât pentru târgovișteni, cât și pentru credincioși. În fiecare an pe 8 septembrie ne aducem aminte că, indiferent de încercările timpului, Cetatea de Scaun a Târgoviștei – fostă reședință domnească și capitală a Țării Românești – va rămâne sufletul acestui oraș, simbolul unei civilizații și culturi mereu pregătite să-și apere statutul, identitatea și apartenența.

      Suntem târgovișteni și suntem mândri. Suntem recunoscători pentru tot ceea ce ne-au lăsat moștenire înaintașii și onorați pentru posibilitatea de a fi mesagerii unei tradiții care ne spune povestea și ne definește originea. De aceea, sărbătorim cu respect și mulțumire, istoria noastră. 

      Fiecare bucată de cărămidă pe care astăzi o vedem aici, în jurul nostru, la fel ca și toate celelalte monumente și simboluri culturale existente la nivelul întregului oraș sunt dovada faptului că Târgoviștea trăiește prin istorie, reușind să dobândească în timp o valoare care nu va fi niciodată uitată. Mai mult decât atât, suntem datori să o apărăm, să o promovăm pentru toți cei care vor veni în urma noastră.

     Cinstirea orașului Târgoviște este și va rămâne, pentru totdeauna, o îndatorire morală pentru noi, târgoviștenii.

     Istoria este parte din ființa noastră, însă noi trebuie să privim spre viitor. Consiliul Județean Dâmbovița este alături de proiectele Primăriei Municipiului Târgoviște, proiecte care vizează dezvoltarea orașului și sunt menite să aducă în același timp, confort și bunăstare târgoviștenilor.

     Consiliul Județean Dâmbovița va fi întotdeauna partenerul administrației locale târgoviștene și al cetățenilor urbei noastre.

     Îi salut călduros, cu acest prilej, pe toți târgoviștenii și le doresc zile de sărbătoare frumoase și pline de armonie! La mulți ani!”