18.07.2019

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședinții Alin Manole și Luciana Cristea, a participat astăzi, 18 iulie 2019, la o întâlnire de lucru organizată pentru asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru desfășurarea în bune condiții a Festivalului ”Padina Folk”, ce va avea loc în zilele de 15 și 16 august 2019. Evenimentul va fi organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, în zona Telecabina Peştera din Munţii Bucegi, comuna Moroeni.

La ședința, ce a avut loc în sala ”Mihai Viteazul”, au participat reptezentanți ai: Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița, Filialei Dâmbovița de Cruce Roșie, Serviciului Public Salvamont Dâmbovița, Direcției Generale Infrastructură Locală din cadrul CJD, SC Supercom SA, Serviciului de Pază al CJD, dar și primarul comunei Moroeni, Moraru Mihai-Laurențiu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, le-a solicitat factorilor prezenţi să ia toate măsurile ce se impun pentru buna desfăşurare a Festivalului „Padina Folk”. Este vorba despre igienizarea întregii zone, colectarea corespunzătoare a deşeurilor, asigurarea de locuri de parcare şi campare, măsuri de pază şi protecţie a celor ce vor fi prezenţi la eveniment, desfăşurarea traficului rutier în condiţii de deplină siguranţă către zona Padina – Peştera şi în locul de desfăşurare a manifestării, asigurarea respectării condiţiilor legale de derulare a activităţilor de comerţ cu amănuntul.

În vederea definitivării planului întreprins de fiecare factor responsabil în parte, președintele CJD a solicitat ca fiecare instituţie să transmită măsurile instituite, pentru desfăşurarea corespunzătoare a Festivalului „Padina Folk”, urmând ca în perioada 5-10 august 2019, toți factorii implicați să se deplaseze în zona montană, pentru a pune la punct ultimele detalii necesare desfășurării în condiții de siguranță a evenimentului.

Obiectivele principale ale concertului ce urmează a se desfășura în zona montană dâmbovițeană sunt: promovarea turistică a zonei şi promovarea muzicii folk. În cadrul festivalului vor avea loc spectacole de muzică folk în care vor evolua nume consacrate ale genului, ca Mircea Baniciu şi Vasile Şeicaru. Accesul va fi liber.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița