25.01.2015

Numeroși târgovișteni au participat astăzi, 24 ianuarie, pe platoul din Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște, la momentul dedicat sărbătoririi a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române - eveniment fondator al statului român modern. Din rândul autorităților locale și județene amintim: prefectul județului – Ioan Marinescu, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița - Marin Antonescu, administratorul public al județului - Alexandru Oprea, primarul municipiului Târgoviște – Ciprian Prisăcaru, viceprimarul municipiului – Cristian Stan, parlamentari dâmbovițeni, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviște, instituțiilor deconcentrate, ai structurilor militare.

În discursul său, reprezentantul Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea – administratorul public al județului  și-a exprimat respectul față de cei care, în 1859, au oferit o lecție de solidaritate și înțelepciune, punând bazele României moderne: ”Sărbătorim astăzi unitatea și spiritualitatea unui popor care a avut și are valori ce merită cinstite. Din respect pentru cei care şi-au pus toată priceperea în slujba românilor, din respect pentru cei care au visat la o Românie în care toţi românii să trăiască cu un sentiment de siguranţă, de pace şi solidaritate, sunt cu adevărat mândru să mă aflu astăzi înaintea dumneavoastră pentru a rosti câteva cuvinte în cinstea unui eveniment memorabil pentru istoria noastră(…)Pe temelia actului istoric de la 1859 s-a înălţat apoi edificiul întreg al unităţii noastre naţionale, consfinţit în 1918 la Alba Iulia. La 1859, s-a reuşit un act de voinţă politică internă, ce a depăşit orice adversitate internă sau externă - un exemplu perfect de cum poate fi valorificată o oportunitate politică(…)Cred că, la rândul nostru, putem face acelaşi lucru, străduindu-ne să fim demni de actul istoric pe care îl omagiem astăzi.

Mă bucur că sunteți prezenţi astăzi aici şi ați dorit să simțiți emoţia acestui eveniment important pentru istoria noastră! Îndemnul meu este să continuăm efortul artizanilor Unirii, participând împreună la consolidarea statului de drept şi la modernizarea României!”