24.01.2019
Consiliul Județean Dâmbovița a redeschis astăzi, 23 ianuarie 2019, DJ 713 Sinaia (DN 71) – Șaua Dichiului pentru circulația rutieră. Decizia a fost luată în condițiile în care, în zona montană dâmbovițeană, condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, iar operatorul economic care efectuează lucrările de deszăpezire, respectiv SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița SA, a reușit să degajeze zăpada de pe drumul în cauză.
Amintim că drumul a fost închis în ultima săptămână ca urmare a viscolului și avalanșelor produse în zonă.
Menționăm că celelalte restricții de circulație, valabile pentru perioada anotimpului rece, rămân în vigoare.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița