Ajunsă la cea de-a 23-a editie, sărbătoarea de tradiție din județul nostru - ”Răvășitul oilor” a reunit și în acest an păstorii de la poalele Leaotei, care vin atât din zonă, dar şi din judeţele vecine, pentru a-și vinde produsele specifice, precum și numeroși participanți dornici să le deguste delicatesele.
La sărbătoarea de la Runcu, alături de gazda evenimentului - primarul Gheorghe Brebeanu, au participat: președintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele loan Marinescu, administratorul public al judeţului - Alexandru Oprea și senatorul Leonardo Badea.
Noutatea din acest an a sărbătorii a reprezentat-o noua locație de desfășurare, un loc cu totul special datorită peisajului oferit.
Adrian Ţuţuianu, președintele CJD: ” În urmă cu două luni de zile, am urcat cu domnul primar aici și ne-am gândit să schimbăm locaţia. Cred că n-am greşit. Am pus rapid în aplicare ideea noastră, am făcut puţin drumul, ca să putem urca până aici. Avem parte de o vreme superbă, avem parte de lume multă care vine să petreacă o zi frumoasă alături de oamenii din Runcu. Ne-am gândit că aici este o zonă în care putem să-i aducem foarte aproape pe cei de la Runcu, de la Bărbuleţu, de la Râu Alb, de la Pucheni, comunele învecinate, care, întotdeauna, s-au bucurat să participe, pentru că şi dânşii fac parte din familia mare a crescătorilor de animale din zona de nord a judeţului Dâmboviţa. E o mare bucurie pentru mine că acolo, sus, am pus şi un steag al României. Şi cred că a venit vremea să fim toţi sub steagul român, uniţi, pentru că în curând vom face 100 de ani de când s-a născut statul naţional unitar român. Am fost dezbinaţi mulţi ani de zile şi sper să ne strângem, să ne unim cu toţii, spre binele nostru, al tuturor!”
Primarul comunei, Gheorghe Brebeanu, a declarat:
„E sărbătoarea coborâtului oilor de la munte. Am ajuns la ediţia 23 şi ne-am ţinut de cuvânt cu organizarea în fiecare an a acestui târg”.
S-a dansat ca pe vremuri, s-a mancat bulz şi pastramă, iar ţuica de prună a fost la mare cinste. În mod tradiţional, Răvăşitul oilor reprezintă sfârşitul anului pastoral.