11.11.2013

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat duminică, 10.11.2013, la inaugurarea grădiniţei cu program normal din satul Cazaci, comuna Nucet, obiectiv pe care comunitatea îl aşteaptă de foarte mulţi ani. Este vorba de o investiţie de aproximativ 1,2 milioane lei, derulată în cadrul programului „Reforma educaţiei timpurii”, cu fonduri de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Guvernul României şi Consiliul Local Nucet. La eveniment au fost prezenţi primarul comunei Nucet – Luisa Bărboiu, prefectul Victor Sanda, inspectorul şcolar general  Luminiţa Preda, deputatul Ionuţ Săvoiu, cadre didactice, copii, părinţi.

Luiza Bărboiu: Vreau să mulţumim domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, doamnei inspector general, domnului prefect, care a lăsa astăzi toate cele şi ne-a fost alături, ca fiecare dintre cei amintiţi. (…) Mulţumesc Consiliului Local, consilierilor care, astăzi, sunt alături de mine, aşa cum au fost şi atunci când a trebuit să luăm o decizie ca această grădiniţă să se realizeze. Desigur, cu eforturi, să nu credeţi că ceva se face uşor. Totul se face cu muncă şi timp investit în asemenea obiective.

Luminiţa PredaSalutăm astăzi cu emoţie finalizarea lucrărilor de construcţie a grădiniţei, o investiţie menită să ofere un ambient plăcut şi confort copiilor, cadrelor didactice, personalului unităţii de învăţământ, comunităţii. Ştim cu toţii că educaţia primită la şcoală este cheia formării personalităţilor de mâine, este esenţială în formarea caracterelor puternice ale generaţiei viitoare. (…) S-a reuşit ca, prin fonduri oferite de Banca Europeană de Dezvoltare, Guvernul României, precum şi din fonduri locale, să fie construită această grădiniţă în cadrul programului „Reforma educaţiei timpurii”. Mulţumim tuturor factorilor care s-au implicat în realizarea acestei construcţii, care reprezintă, totodată, o misiune civică, profesională şi intelectuală împlinită, o investiţie în viitorul acestei comunităţi.

Victor Sanda: Vreau s-o felicit pe doamna primar, acest om răzbătător, câteodată enervant de răzbătător pentru interesele comunităţii. (…) De asemenea, vreau să-l felicit pe preşedintele Consiliului Judeţean, care a izbutit, din sărăcia pe care o guvernează – pentru că a găsit foarte multe necazuri care a trebuit să fie acoperite, - din această sărăcie a reuşit să împartă echilibrat nişte bani în aşa fel încât fiecare comunitate locală să poată să realizeze ceva.

Ionuţ Săvoiu: Sunt bucuros să fiu într-o zi de toamnă nemaipomenit de frumoasă aici, la Cazaci, unde se vede că o stradă poate fi asfaltată, poate fi dată în folosinţă o grădiniţă modernă, astfel încât şi cetăţenii din mediul rural se pot bucura de un nivel de trai şi condiţii mai bune de viaţă.

Adrian ŢuţuianuInvestiţia a început în luna aprilie, suntem în luna noiembrie. Lucrurile au mers foarte bine. Comunitate locală, sprijinită şi de Consiliul Judeţean a alocat banii necesari realizării legăturilor la utilităţi – apă, electricitate, gaze, centrale termice. Este o investiţie de circa 12 miliarde lei vechi. Sigur că trebuie continuat cu amenajarea zonei înconjurătoare, cu amenajarea curţii, lucrurile astea se vor face anul viitor.

În cadrul deplasării de la Nucet, preşedintele CJD a mers într-o vizită de lucru la şcoala din satul Cazaci, obiectiv care va putea primi elevi în circa două săptămâni, după ce se vor finaliza lucrările de interior: Avem aici, la Cazaci, o investiţie începută de foarte mulţi ani. În două săptămâni va fi gata partea de interior şi copiii vor intra în şcoala nouă. Anul viitor vom demola şcoala veche, vom face împrejmuirea, vom amenaja curtea. Banii vor veni tot de la Guvernul României prin Programul Operaţional Regional, în care vom cuprinde circa 40 de unităţi de învăţământ anul viitor, acolo unde sunt lucrări în curs, în diverse stadii de execuţie, şi o parte din lucrările de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte. Vor fi, probabil, circa 200 miliarde lei vechi alocaţi anul viitor judeţului Dâmboviţa, la o estimare provizorie pe care am făcut-o zilele trecute.

Nu în ultimul rând, preşedintele CJD a dorit să vadă lucrările efectuate la drumul comunal din satul Cazaci, lucrare efectuată în cadrul unei asocieri Consiliul Judeţean – Consiliul Local Nucet: Avem o asociere Consiliul Judeţean – Consiliul Local Nucet, e semnată pe vremea celorlalţi, dar nu s-a pus în aplicare. Am pus-o în aplicare acum, am realizat un kilometru de drum. Anul viitor vom face încă 2 km de drum în această zonă şi legătura cu satul Nucet. Vreau să ştiţi, de asemenea, că lucrăm la legătura dintre comuna Văcăreşti şi comuna Nucet, prin satul Cazaci. Este drum judeţean şi-l vom finaliza, dacă timpul permite, în această toamnă.