Consiliul Județean Dâmbovița a depus, în data de 7 mai 2019, proiectul pentru obiectivul ”Lucrări de întreținere periodică a drumurilor județene, prin covoare bituminoase”, în vederea finanțării prin Fondul de Dezvoltare și Investiții,.
Proiectul are o valoare estimată de 51.484.658,515 lei, inclusiv TVA, iar durata de implementare este de 36 de luni.
Deschiderea sesiunii pentru depunerea formularelor de solicitare, pentru finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții, a fost lansată pe data de 2 mai a.c. Astfel, solicitările de finanțare se vor analiza în ordinea înregistrării la Registratura comisiei și se vor soluționa în limitele plafoanelor aprobate pentru anul 2019, cu acestă destinație, respectiv 5.000 milioane lei. La nivel național, valoarea totală a proiectelor finanțate cu această destinație este în limita a 10.000 milioane Euro.
Obiectivele proiectului ”Lucrări de întreținere periodică a drumurilor județene, prin covoare bituminoase” sunt drumurile județene asfaltate, cu o stare de degradare avansată și o stare de viabilitate necorespunzătoare, pe o lungime totală estimată de 117,441 km, compuse din:
- DJ 702 B, sector Gemenea (DN 72 A) – Cândești Vale – Tătărani- Mănești – Ungureni – Lucieni (DN 72);
- DJ 712 A, sector Râu Alb – Gura Bărbulețului – Pietrari – Aluniș – Manga – Izvoarele (DN 72 A);
- DJ 702 A, sector Potocelu – Ludești – Hulubești – Valea Mare – Livezile – Voia;
- DJ 721, sector Costeștii din Deal (DN 7) – Produlești – Gura Șuții – Perșinari – Văcărești;
- DJ401 A, sector Miulești – Mărunțișu – Tomșani – Poroinica – Mogoșani – Merii (C.F.).
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița