Lansat în anul 2021 de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) continuă să aducă și în acest an beneficii pentru comunitățile locale dâmbovițene prin intermediul proiectelor de investiții cofinanțate de administrația județeană.
Astăzi, 23 mai 2024, la sediul Muzeului de Istorie din municipiul Târgoviște, în cadrul unei conferințe de presă susținute de conducerea CJD, alte 43 de contracte de finanțare au fost semnate de către primarii a 29 de primării care au depus proiecte, respectiv: Aninoasa, Brănești, Brezoaele, Butimanu, Cobia, Corbii Mari, Costeștii din Vale, Crângurile, Dragodana, Dragomirești, Gura Foii, Gura Șuții, I. L. Caragiale, Moțăieni, Perșinari, Petrești, Poiana, Potlogi, Produlești, Raciu, Sălcioara, Șelaru, Șotânga, Ulmi, Valea Lungă, Vișina, Vlădeni, Voinești și Vulcana-Băi.
Cu prilejul conferinței de presă la care au fost prezenți și vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, și deputatul Carmen Holban, președintele Corneliu Ștefan a declarat: „În anul 2021, alături de colegii mei, am lansat Programul Județean de Dezvoltare Locală, un program unic în țară, pentru a ajuta comunitățile locale să își finanțeze proiectele de investiții. Am făcut acest lucru, mai întâi de toate, pentru că nu dorim să mai existe diferențe între rural și urban, să nu mai existe discrepanțe între cum se trăiește la țară și cum se trăiește la oraș.
Dâmbovițenii au nevoie de proiecte concrete și utile, care să le schimbe și să le îmbunătățească viața, iar noi, Consiliul Județean Dâmbovița, am realizat acest lucru prin PJDL.
În al doilea rând, ținând cont de sprijinul financiar acordat prin acest program de finanțare, am dorit ca primăriile să poată investi banii proprii în alte proiecte benefice comunității locale.
Am sprijinit fiecare localitate cu tot ce a fost nevoie, independent de culoarea politică a conducerii fiecărei comunități locale.
Pot spune că acest program este o reușită, iar cei care au câștigat sunt dâmbovițenii, exact așa cum am promis încă de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.
Până în prezent, au fost finalizate 86 de proiecte, pentru care Consiliul Județean Dâmbovița a decontat cheltuieli de investiții de peste 64.000.000 de lei.
Și în acest an, suntem alături de comunitățile locale, de dâmbovițeni, și asigurăm cofinanțarea a 43 de proiecte depuse de 29 de primării, după cum urmează: Aninoasa, Brănești, Brezoaele, Butimanu, Cobia, Corbii Mari, Costeștii din Vale, Crângurile, Dragodana, Dragomirești, Gura Foii, Gura Șuții, I. L. Caragiale, Moțăieni, Perșinari, Petrești, Poiana, Potlogi, Produlești, Raciu, Sălcioara, Șelaru, Șotânga, Ulmi, Valea Lungă, Vișina, Vlădeni, Voinești și Vulcana-Băi.
Din valoarea totală a acestor investiții, respectiv 119.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița va finanța aproximativ 43.000.000 de lei, cu următoarele destinații: 19 proiecte de drumuri; amenajarea a 16 baze sportive; construirea / reabilitarea a 4 centre medicale; modernizarea a 2 centre culturale; extinderea unei rețele de canalizare; construirea și reabilitarea unui pod.
Trăgând linie, în cele 4 sesiuni de finanțare, Consiliul Județean Dâmbovița susține financiar 230 de proiecte depuse de 80 de primării - obiective de investiții în valoare totală de 485.000.000 de lei. Contribuția noastră este de aproximativ 188.000.000 de lei.
Prin PJDL, Consiliul Județean Dâmbovița a ajuns în ultimii ani la nivelul pe care l-a promis dâmbovițenilor: o instituție implicată în viața și susținerea tuturor comunităților”.
În primele 3 sesiuni ale Programului Județean de Dezvoltare Locală, au fost finanțate 187 de proiecte, depuse de 77 de primării, în valoare totală de 365.000.000 de lei. Din această sumă, Consiliul Județean Dâmbovița asigură peste 145.000.000 de lei.
Astfel, 211.000.000 lei au vizat 77 de proiecte de drumuri; 41.900.000 lei -amenajarea a 58 de baze sportive; 21.600.000 lei pentru construirea/reabilitarea a 9 centre medicale; 21.000.000 lei pentru amenajarea a 11 centre civice; 17.000.000 lei pentru modernizarea a 4 centre culturale; 15.000.000 lei pentru implementarea a 5 proiecte de amenajare de șanțuri; 13.200.000 lei pentru extinderea a 8 rețele de canalizare; 9.600.000 lei pentru construirea și reabilitarea a 7 poduri; 4.500.000 lei, necesari pentru 4 proiecte de amenajare de parcuri și sisteme de colectare a apei pluviale; 1.300.000 lei pentru 3 proiecte de extindere de rețele de apă și branșamente la acestea și 3.900.000 lei pentru construirea unei baze operaționale pentru situații de urgență.