Președintele Fondului de Mediu, Adrian Gearâp, a vizitat astăzi, 3 septembrie 2015, însoțit de Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, stadiul și calitatea lucrărilor de apă-canalizare din comunele Poiana, Mătăsaru, Voineşti şi Vlădeni. În Dâmbovița cu bani de la Administrația Fondului de Mediu, sunt finanțate în prezent 16 proiecte, în valoare de peste 63 milioane lei.
Adrian Gearâp, șeful Administrației Fondului de Mediu le-a recomandat edililor localităţilor și constructorilor să se încadreze în termenele stabilite, astfel încât și banii să îi primească la termen.
Dacă în localitățile Poiana, Mătăsaru și Vlădeni a analizat stadiul lucrărilor, la Voinești Președintele Fondului de Mediu a tăiat panglica inaugurală cu prilejul punerii în funcțiune a sistemului centralizat de canalizare, alături de Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, Prefectul Județului, Ioan Marinescu și Primarul Comunei Voinești, Gabriel Sandu. Investiția a fost realizată în procent de 95% din fonduri de la Mediu şi 5% contribuţie de la bugetul local, valoarea totală a sistemului de canalizare de la Voineşti depăşind 41 miliarde lei vechi.
La evenimentul inaugural de la Voineşti au mai participat, senatorul Leonardo Badea, edilii mai multor localităţi, consilieri locali, directori de instituții deconcentrate .
Preşedintele CJD, Adrian Țuțuianu, a felicitat conducerea comunei, Voineşti, investiția de aici fiind prima realizată dintre cele pentru care s-au semnat contractele în anul 2013.
Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: „Am să sprijin în continuare proiectele de la Voineşti pentru că în opinia mea , în 2020-2025, alături de Băleni sau Potlogi, trebuie să fie un centru urban. Și nu trebuie să sperie pe nimeni asta. Voineștiul merită să aibă statutul de centru urban pentru că are activități economice, are condiții, drum, apă, canal, gaze, școală, spital. Deci, are aproape toată infrastructura necesară și va fi principalul punct de atracție al Văii Dâmboviței”.
Gabriel Sandu, Primarul Comunei Voinești: „Punerea în funcţiune a sistemului centralizat de canalizare este un eveniment foarte important pentru Voineşti. Pe 25 octombrie s-a emis ordinul de începere a lucrărilor cu termen de finalizare 36 de luni. Ne-am încadrat, procesul verbal de recepţie fiind încheiat pe data de 21 iulie 2015. Este cel mai important proiect realizat la nivelul comunei, datorită faptului că, de la momentul recepţiei lucrărilor, deja jumătate din comună, adică 300 de gospodării, sunt branşate la sistemul de canalizare”.
Adrian Gearâp, Președintele AFM: ”Eu vreau să-l felicit pe dl primar. Lucrarea a fost implementată într-un timp relativ scurt. Este meritul dumnealui, s-a ținut de grafic, s-a ținut de documente să fie toate în regulă, să poată fi decontate. Felicitări, de asemenea, și președintelui Consiliului Județean. Este foarte implicat, urmărește toate lucrările. La nivelul județului, avem acum 16 lucrări cu o valoare de peste 63 milioane lei și ne dorim să vedem cât mai multe proiecte finalizate anul acesta”.