25.05.2018

La invitația președintelui Consiliului Raional Ialoveni (Republica Moldova), Lilian Carmanu, în perioada 22 – 23 mai 2018, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel - Nicolae Comănescu, a efectuat o vizită în Republica Moldova pentru a participa la festivitățile prilejuite de evenimentul „Topul Personalităților 2017”.

 

Consiliul Raionul Ialoveni organizează, anual, acest eveniment, menit să aducă în atenția publicului recunoașterea de către administrația publică a meritelor deosebite ale unor oameni valoroși, care știu să aducă plusvaloare în domeniile în care activează.

 

În cadrul acestui eveniment, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a transmis: „Ne bucurăm să fim astăzi prezenți, alături de dumneavoastră, la acest eveniment. Vă mulțumesc, în numele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, pentru invitaţia de a participa la această manifestare, pentru atenția și primirea deosebită pe care ni le oferiţi de fiecare dată când venim aici. Cred că relația de suflet, ce datează de 4 ani între Județul Dâmbovița și Raionul Ialoveni, va deveni una și mai specială.

În anul 2015, Județul Dâmbovița semna acordul de înfrățire cu Raionul Ialoveni. Avem un acord de înfrățire încheiat și cu Raionul Ștefan Vodă și, de asemenea, avem un acord de înfrățire, semnat, anul trecut, cu Raionul Căușeni. În fiecare an, copii din Republica Moldova vin în taberele pe care Consiliul Județean Dâmbovița le organizează în zona montană Moroeni – Padina – Peștera. Tot ca element concret, colegii mei și-au propus să vină și să construiască în Republica Moldova o grădiniță, cu finanțare de la Consiliul Județean Dâmbovița; și ne-am ținut de cuvânt. Am reușit să susținem financiar construcția grădiniței de copii din localitatea Ruseștii Noi, din Raionul Ialoveni. Mă bucur că, anul trecut, am putut participa la inaugurarea acesteia. Și – tot ca o promisiune pe care noi, cei din Dâmbovița am îndeplinit-o – a fost și realizarea investiției care a constat în reabilitarea Liceului Ștefan Vodă, din Raionul Ștefan Vodă.

Este foarte important să-i apropiem pe românii de o parte și de alta a Prutului, prin lucruri concrete. În acest sens, instituția în numele căreia mă adresez dumneavoastră, și anume Consiliul Județean Dâmbovița, a mers mai departe de vorbele frumoase.

Sunt încrezător că relațiile stabilite între cele 3 raioane din Republica Moldova şi Judeţul Dâmboviţa, în calitate de părţi ale acordurilor de înfrăţire încheiate, vor cunoaşte o evoluţie benefică în vederea realizării unei cooperări economico-sociale solide şi durabile.

În acest context, doresc să îi ofer președintelui Raionului Ialoveni, domnul Lilian Caramanu, simbolul municipiului Târgoviște, care este și reședință de județ, și anume Turnul Chindiei. De asemenea, prin intermediul acestui tablou, aș vrea să vă transmit un mesaj de suflet ce sperăm că va rămâne mărturie peste timp: „Mi-aș dori să nu uităm, niciunul dintre noi, că ne aflăm într-un an istoric, un an unic, un an în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri.

Pentru români, acest moment înseamnă enorm. Înseamnă 100 de ani de identitate, 100 de ani de tradiții și 100 de ani de independență. Prezența noastră aici, la voi acasă, într-un moment atât de important  

pentru noi, dovedește, mai mult decât orice cuvânt sau faptă, că ceea ce ne leagă nu poate fi dezbinat. Nimeni nu va putea contesta vreodată că românii sunt români, indiferent de granițe”.

De asemenea, în perioada menționată, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a participat și la manifestările prilejuite de sărbătoarea creștină „Hramul satului – Sfântul Nicolae de vară”, ce s-au desfășurat în nouă localități ce aparțin Raionului Ialoveni.

În cadrul vizitei în Raionul Ialoveni, Daniel Comănescu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a avut și discuții cu reprezentanții administrației publice a raionului pe marginea programelor comune în domeniile: cultural, sportiv, de tineret şi educaţional, a stagiilor de pregătire profesională și a altor acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre Județul Dâmbovița și Raionul Ialoveni, în baza Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița nr. 107/22.04.2015 privind aprobarea înfrățirii Județului Dâmbovița din România cu Raionul Ialoveni din Republica Moldova.

                                                           Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa