01.09.2015

Preşedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Ţuţuianu, însoţit de vicepreşedintele Marin Antonescu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dâmboviţa - Cristiana Bucur a efectuat astăzi, 31 august 2015, o vizită de lucru la obiectivul de investiții Modernizare şi extindere a Complexului de servicii sociale „Casa Soarelui" din Târgovişte, în scopul analizării stadiului fizic al lucrărilor.

Proiectul se apropie de finalizare, în următoarea perioadă rămânând de executat lucrările de amenajare a curții complexului.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ  la 3,9 milioane lei, din care aproximativ 3 milioane lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă.

Lucrările la obiectiv au presupus reparaţii şi recompartimentări la construcţia existentă, reabilitarea sistemului de încălzire şi o extindere (construcţie nouă P+2) pentru un nou tip de servicii, respectiv un Centru de recuperare, socializare şi consiliere a copilului cu dizabilităţi, destinat copiilor cu autism și persoanelor ce suferă de sindrom Down.

Tot astăzi, Președintele CJD a vizitat și șantierul de lucrări a obiectivului de investiții Centrul Județean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmboviţa.