Vineri, 31 martie 2017, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a participat la vizita de lucru efectuată de domnul Sorin Mihai Grindeanu, Prim - Ministrul României, în Judeţul Dâmboviţa.
În cadrul acestei vizite, domnul Sorin Mihai Grindeanu, Prim - Ministrul României, a fost însoţit şi de domnul Mihai Tudose, Ministrul Economiei. Alături de cei nominalizaţi, la eveniment au mai participat doamna Rovana Plumb, Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, domnii Adrian Ţuţuianu şi Titus Corlăţean, senatori, domnul Antonel Jîjîie, Prefectul Judeţului Dâmboviţa și vicepreședintele CJD, Claudia Gilia.
Cu acest prilej, conducerea forului executiv al României a avut posibilitatea de a cunoaşte principalele proiecte de investiţii care urmăresc buna dezvoltare a Judeţului Dâmboviţa. Totodată, reprezentanţii administraţiei judeţene au urmărit, în acest sens, iniţierea unui dialog cu autorităţile centrale care să contribuie la fructificarea potenţialului de creştere economică pe care judeţul îl deţine.
Programul Premierului României, Mihai Sorin Grindeanu, în Judeţul Dâmboviţa, a început la sediul societăţii ARCTIC din localitatea Găeşti, societate ce urmează a construi, în viitorul apropiat, în comuna Ulmi, o nouă fabrică destinată producţiei de maşini de spălat în valoare de 471 milioane RON. SC ARCTIC SA va deveni, astfel, unul dintre cei mai mari producători din Europa Continentală în această industrie. Au avut loc discuţii între premier şi conducerea companiei ARCTIC în urma cărora Prim - Ministrul României a prezentat, pe scurt, noile obiective ale societăţii, reafirmându-şi, astfel, interesul de a sprijini şi menţine deschisă legătura cu societăţile comerciale de succes din ţară. Premierul a felicitat, astfel, conducerea societăţii ARCTIC atât pentru modul în care gestionează compania, cât şi pentru planurile pe care le au privind extinderea acesteia.
Principale subiecte de interes ale vizitei au fost însă transmise opiniei publice în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de către Premierul României, Sorin Mihai Grindeanu, la sediul societăţii ARCTIC din localitatea Găeşti. În cadrul acesteia, Premierul Sorin Grindeanu a făcut precizări cu privire la importanţa îmbunătăţirii infrastructurii rutiere la nivelul Judeţului Dâmboviţa, ca factor principal al dezvoltării judeţului, cu rol şi în sporirea activităţii societăţilor comerciale de profil din zonă. În acest sens, a fost adusă în discuţie refacerea drumurilor naţionale DN 7 (Bâldana – Titu) şi DN 71 (Bâldana –Târgovişte – Sinaia), ca priorităţi ale administraţiei judeţene şi centrale. Alte subiecte care au stat la baza discuţiilor iniţiate între autorităţile judeţene şi centrale au vizat aspecte precum: îmbunătăţirea legii educaţiei în concordanţă cu cererea existentă pe piaţă în domeniul calificării profesionale, susţinerea industriei de apărare sau dezvoltarea zonei turistice Moroeni – Padina – Peştera.
“În cadrul discuţiilor au fost ridicate câteva probleme comune. Pe de o parte, vorbim de infrastructura care atrage, după sine, noi companii şi noi investiţii. Am avut o discuție, în acest sens, și cu domnul Țuțuianu cu privire la drumurile care sunt absolut necesare pentru dezvoltarea Județului Dâmboviţa, un județ care se află, un pic strâns, între alte zone mai dezvoltate din punct de vedere economic, fie că vorbim de București, Prahova sau Argeș. Interesul nostru este să oferim toate condițiile astfel încât și Dâmbovița să crească economic. Una din posibilități este cea legată de DN 7 Bâldana – Titu și pot să vă spun, dincolo de faptul că săptămâna viitoare va veni domnul Ministru al Transporturilor în judeţul dumneavoastră, că estimarea celor de la CNAIR (fosta CNADNR) este ca până la sfârșitul lunii aprilie să fie lansată procedura de achiziție (…). Un alt drum important este DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia. În acest moment este în curs de avizare proiectul de actualizare a studiului de fezabilitate. Toate aceste proceduri vor fi terminate, iar CNAIR estimează că procedura de achiziție publică, de proiectare și execuție, (…) va fi demarată la începutul semestrului II. Tot o parte a discuţiilor noastre a fost legată de (…) legea privind ucenicii, stagiarii şi posibilităţile pe care statul român le oferă. Am vorbit despre legea educaţiei (…). Una din priorităţile pe care le avem în acest an este să venim cu un nou proiect al legii educaţiei, un proiect extrem de important care trebuie să ţină cont şi de piaţa muncii (…). Pe bugetul anului 2017, avem prevăzut 2% din PIB pentru apărare (…). Ne interesează să ajutăm industria naţională de apărare încercând să o impulsionăm, să o revitalizăm (…). În Judeţul Dâmboviţa avem o ramură importantă a industriei, cea legată de industria de apărare (…).”, a declarat Premierul Sorin Mihai Grindeanu.
Potrivit punctelor de interes prezentate în cadrul conferinţei de presă, ulterior acesteia, vizita a continuat, atât la Uzina Mecanică Dragomireşti, societate reprezentativă pentru industria de apărare dâmboviţeană, cât şi la Universitatea Valahia din Târgovişte, cu o dezbatere aplicată pe principalele direcţii, obiective şi posibilităţi de realizare a obiectivelor aferente dezvoltării Judeţului Dâmboviţa.
Întâlnirea de lucru dintre administraţiile locale, judeţene şi centrale a reprezentat un bun prilej pentru iniţierea unui dialog aplicat şi constructiv pe subiecte de interes judeţean între aceste entităţi, discuţiile purtate fiind menite atât să aducă în atenţia autorităţii executive priorităţile Judeţului Dâmboviţa, cât şi să ofere dâmboviţenilor posibile modalităţi de soluţionare a problematicilor întâmpinate în derularea proiectelor actuale, referitoare la dezvoltarea judeţului.
Vizita Premierului României, Sorin Mihai Grindeanu, în Judeţul Dâmboviţa, va continua în cursul acestei zile cu vizite la alte două societăţi reprezentative pentru industria de apărare dâmboviţeană, respectiv SC Automecanica Moreni SA și Uzina Mecanică Mija, unde vor avea loc discuţii cu sindicatele şi conducerea companiilor amintite.
Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița