24.03.2020

Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile din ultimele 24 de ore, înregistrate în zona montană a județului Dâmbovița și care au favorizat înzăpezirea drumului județean 713, precum și avertizările Administrației Naționale de Meteorologie pentru următoarea perioadă, autoritățile Județului Dâmbovița și cele din Județul Prahova au luat măsura închiderii circulației rutiere pe acest traseu, cu semnalizarea de informare corespunzătoare.

Facem precizarea că DJ 713 rămâne închis circulației publice până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice și finalizarea activităților specifice, de înlăturare a cantităților de zăpadă aduse de viscolul din zonă. 

Recomandăm participanților la trafic și turiștilor să respecte și să acorde atenție sporită indicatoarelor de restricție instalate și să se informeze, în prealabil, dacă sectorul mai sus-menționat este într-o stare corespunzătoare pentru accesul rutier.

Menționăm, totodată, că SC LDP Dâmbovița SA, operatorul care are contractate serviciile de deszăpezire, depune eforturi susținute și întreprinde toate activitățile specifice pentru a reduce perioada de închidere a circulației.

Accesul către platoul Padina - Peștera se poate realiza în condiții specifice sezonului rece pe traseul DJ 714 Glod - Sanatoriul Moroeni - Zănoaga - Bolboci - Padina Peștera.

 

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița