76 de localități dâmbovițene vor beneficia de investiții importante datorită sprijinului acordat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL). Astfel, 187 de proiecte depuse de unitățile administrativ-teritoriale (UAT) din județul nostru, în valoare totală de 360.000.000 de lei, vor schimba semnificativ nivelul de trai al dâmbovițenilor. Din această sumă, cofinanțarea Consiliului Județean Dâmbovița este de 145.000.000 de lei.
Astăzi, 28 iunie 2023, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul Muzeului de Istorie din municipiul Târgoviște, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat 83 de contracte de finanțare pentru 53 de UAT-uri. Valoarea însumată a acestora este de peste 130.000.000 lei; din această sumă, valoarea confinanțării CJD, pentru sesiunea PJDL 2023, este de 54.000.000 de lei.
Alături de vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița - Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului - Dănuț Nicolae Popa Stănescu, și primarii celor 53 de localități beneficiare, președintele Corneliu Ștefan a precizat că a inițiat Programul Județean de Dezvoltare Locală pentru a susține cât mai multe proiecte importante pentru dâmbovițeni:
„Așa cum am promis, voi susține toate proiectele de dezvoltare ale comunelor, orașelor și municipiilor dâmbovițene! În ultimii trei ani, Consiliul Județean Dâmbovița a devenit instituția care trebuie să fie: partenerul fiecărui locuitor al acestui județ.
Astăzi am semnat 83 de contracte de finanțare cu 53 de primării dâmbovițene. Toate cererile de finanțare aprobate au o valoare de peste 130.000.000 lei, iar prin PJDL 2023, Consiliul Județean Dâmbovița va asigura 54.000.000 de lei.
Cele 83 de contracte, susținute financiar de Consiliul Județean Dâmbovița vizează următoarele investiții: 1 proiect de extindere rețea apă; 4️ proiecte de înființare sau extindere rețele de canalizare și racorduri individuale; 8 proiecte de amenajare de centre civice; 26 proiecte de modernizare drumuri; 2 proiecte de construire și modernizare dispensare; 3 proiecte de construire / reabilitare, modernizare și dotare de centre culturale; 3 proiecte de construire de parcuri, zone de relaxare și recreere; 35 proiecte de amenajare de baze sportive; 1 proiect pentru construirea unei baze operaționale pentru situații de urgență.”
În cadrul conferinței de presă, președintele Corneliu Ștefan a adăugat: „În anul 2022, am alocat 35.000.000 lei pentru 43 de proiecte, depuse de 33 de UAT-uri. Valoarea totală a investițiilor - aproximtiv 89.000.000 de lei. În prima sesiune a PJDL din anul 2021, 61 de proiecte, depuse de 42 de UAT-uri, cu o valoare totală de aproximativ 141.000.000 de lei, beneficiază de susținerea financiară a Consiliului Județean Dâmbovița, în cuantum de 55.000.000 de lei. Astfel, prin cele trei sesiuni ale PJDL, primesc finanțare 187 proiecte depuse de 76 de primării dâmbovițene în valoare totală de 360.000.000 de lei. Consiliul Județean Dâmbovița asigură aproape 145.000.000 de lei pentru următoarele investiții: 77 modernizări de drumuri - 211.000.000 lei; 58 baze / terenuri sport - 41.900.000 lei; 9 proiecte de construire de centre medicale și modernizare de dispensare - 21.600.000 lei; 11 amenajări de centre civice - 21.000.000 lei; 4 proiecte de modernizare centre culturale - 17.000.000 lei; 5 proiecte de amenajare de șanțuri - 15.000.000 lei; 8 extinderi rețele de canalizare și racorduri individuale - 13.200.000 lei; 7 construcții și reabilitări poduri - 9.600.000 lei; 4 proiecte de amenajare de parcuri și alei, sisteme de colectare și dirijare a apei pluviale - 4.500.000 lei; 3 proiecte de extindere și realizare de branșamente de apă - 1.300.000 lei; 1 proiect pentru construirea unei baze operaționale pentru situații de urgență și gospodărire comunală - 3.900.000 de lei”.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița