Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a găzduit astăzi, 12 iulie 2021, Gala performanței în educația târgovișteană, eveniment organizat de Primăria Municipiului Târgoviște.
În cadrul galei au fost premiați 70 de elevi și profesori cu rezultate deosebite în competițiile sportive, precum și 6 elevi care au obținut nota maximă la examenele naționale (2 elevi la evaluarea națională și 4 elevi la bacalaureat).
La festivitatea de premiere au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan, Inspectorul Școlar General – Cătălina Homeghiu, viceprimarul municipiului Târgoviste – Monica Ilie, secretarul municipiului Târgoviște – Chiru Cristea Cătălin, consilieri locali, profesori, numeroși elevi.
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis:
Sunt onorat și în același timp emoționat pentru participarea mea, în numele Consiliului Județean Dâmbovița, la acest eveniment. Vreau să transmit salutul meu profesorilor și elevilor cu rezultate frumoase la examenele naționale și competițiile sportive, și să le adresez felicitările mele sincere pentru performanțele pe care le-au obținut.
Săptămâna trecută, în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, am avut un concurs de proiecte, prin care am încurajat elitele dâmbovițene, iar anul acesta vom continua premierea tuturor elevilor olimpici, la sfârșitul anului, împreună cu inspectoratul școlar și cu siguranță vom duce tradiția mai departe.
Felicitări, domnule primar, pentru evenimentul organizat și pentru tot ceea ce faceți în municipiul Târgoviște!
Vreau să vă asigur, în numele Consiliului Județean Dâmbovița, că vom fi în continuare alături de elevi, de sportivi și de cadrele didactice.
Vă urez mult succes tuturor!
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița