Consiliul Judeţean Dâmboviţa a organizat astăzi, 23 decembrie la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte, o dezbatere pe tema studiilor preliminare realizate în vederea întocmirii Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean (PATJ) pentru anul 2014, documentaţie esenţială din perspectiva accesării fondurilor europene, pe exerciţiul bugetar 2014-2020.
La întâlnire au fost prezenţi: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinţii CJD, Ioan Marinescu şi Gabriel Grozavu, managerul public al judeţului, Alexandru Oprea, Dumitru Barbu, arhitectul şef al judeţului, autorităţi locale şi judeţene.
În cadrul dezbaterii, preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu a precizat că s-au întocmit 8 studii preliminare, studii ce au costat doar 580.000 lei.
Cele 8 studii privesc cadrul natural, demografia şi reţeaua de localităţi, potenţialul economic şi turistic, sistemele de transport şi căi de comunicaţie, infrastructura de utilităţi, zone protejate şi zone cu potenţial de risc.
Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa: „Conform Legii 350/2001, fiecare judeţ trebuie să deţină planul de amenajare a teritoriului judeţean, să-l reactualizeze periodic la 5-10 ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare a judeţului. În baza acestui PATJ, fiecare UAT trebuie să-şi actualizeze în maxim 10 ani PUG-ul. Este şi motivul pentru care mă aşteptam ca primarii să vină să dezbatem, pentru că influenţează cea ce discutăm astăzi planurile de amenajare teritorială a fiecărei UAT. De asemenea, PATJ trebuie corelat cu Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional şi cu Planul de Amenajare a Teritoriului la nivel de Regiune. CJD a luat hotărârea ca în interval de circa un an acest Plan să fie elaborat şi aprobat conform legii. (…) După dezbatere, pe cele 8 studii preliminare, vor fi luate toate ideile valoroase şi vor fi incluse în tema de proiectare pentru elaborarea propriu zisă a PATJ. Acesta va conţine toate programele de dezvoltare a localităţilor judeţului, toate proiectele strategice propuse de CJD şi de cele 89 de UAT- uri, programe ce vor fi promovate, unele dintre ele, pe fonduri europene, în perioada 2014-2020. (…) În luna ianuarie 2014 va începe etapa a doua – întocmirea acestui PATJ, etapă ce va fi finalizată undeva la jumătatea anului, în circa 6 luni”.
Dumitru Barbu, arhitectul şef al judeţului: „PATJ este documentaţia de căpătâi pentru dezvoltarea socio-economică a oricărei UAT judeţene. Avem un judeţ bogat, trei forme de relief bine repartizate pe teritoriu, avem jumătate din Munţii Bucegi, jumătate din Munţii Leaota, o bază de patrimoniu extraordinară, resurse minerale foarte mari. Acestea nu sunt puse în valoare şi acest PATJ reinventariază disfuncţionalităţile şi propune proiecte pentru a fi lucrate în perioada 2014-2020. Avem potenţial turistic, dar trebuie să constatăm că am avut doar 70.000 locuri ocupate în spaţiile noastre de cazare, deşi am putea aici să facem foarte multe. 4% din monumentele din România sunt în judeţul Dâmboviţa, dar nu sunt puse în valoare. Ne situăm pe locul 16 în ţară (n.n. ca număr de locuitori şi suprafaţă), dar avem prioritate doar la câteva produse în sectorul primar, doar la fructe stăm bine, la cartofi… La turism ocupăm locul 27-30. În agricultură este mult de făcut, având în vedere că avem 61% din suprafaţă ocupată de terenuri. Avem de discutat despre căile de transport şi telecomunicaţii, drumuri. Avem atâtea bogăţii naturale care trebuie puse în evidenţă, iar asta să aducă locuri de muncă şi bani la bugetul judeţului”.
Dezbaterea de astăzi a fost o primă etapă a întocmirii propriu zise a PATJ, care urmează să fie aprobat în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi, de asemenea, de Ministerele Culturii şi Mediului şi de Autoritatea Naţională pentru Turism.