24.11.2020

SC Parc Industrial Moreni SA s-a aflat astăzi, 23 noiembrie 2020, în atenția conducerii Consiliului Județean Dâmbovița (CJD). Președintele CJD, Corneliu Ștefan, alături de vicepreședintele Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu și directorul Direcției Infrastructură Locală, Vasile Dinu s-a întâlnit cu Mihai Petrescu, directorul societății, al cărei acționar unic este Consiliul Județean Dâmbovița.

În cadrul întâlnirii, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a vizitat cele două noi hale date în folosință la finalul lunii iulie a.c, investiții finanțate de Consiliul Județean Dâmbovița, cu suma de 1.700.000 lei. Proiectul a vizat nu doar creșterea atractivității acestei zone pentru investitori, ci și dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri dâmbovițean.

Totodată, președintele CJD a lansat ideea construirii unei noi hale, pentru care există terenul necesar, dar și a unei rețele de hidranți, care să rezolve nevoile actuale ale spațiilor existente și să răspundă cerințelor agenților economici găzduiți de parcul industrial de la Moreni. De asemenea, Corneliu Ștefan a solicitat conducerii parcului industrial să aibă în vedere ca lucrările de remediere, care vizează o parte dintre spațiile construite în cadrul proiectului european „Lucrări de modernizare a infrastructurii la SC Moreni Parc Industrial SA”, aflate în perioada de garanție, să fie făcute cu responsabilitate și să țină cont de prevederile contractuale.

La finalul întâlnirii, au fost analizate nevoile bugetare ale parcului, pentru investițiile propuse în perioada următoare. 

 Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița