Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a participat astăzi, 7 noiembrie 2019, la o întâlnire de lucru la sediul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.
Tema întâlnirii a fost colaborarea autorităților publice județene cu specialiștii universității și stabilirea etapelor ce trebuie parcurse în vederea identificării celor mai bune soluții pentru proiectul strategic de dezvoltare a turismului în zona montană din județul nostru, proiect ce urmărește valorificarea platoului Padina – Peștera, din Parcul Natural Bucegi.
La întâlnire au mai participat Teodor Bâte, arhitectul-șef al județului, Vasile Dinu, directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală, și Ștefan Ioniță, expert în cadrul cabinetului președintelui.
Din partea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, au participat la întâlnire rectorul – prof. arh. Marian Moiceanu, vicerectorul arh. Tiberiu Florescu, arhitect Cristian Ion Drughean – asistent executiv al rectorului, și arhitectul Luminița Antoaneta Patron – manager general al universității. În acest context, președintele Alexandru Oprea a expus potențialul turistic de care dispune zona Peștera – Padina și a subliniat faptul că este nevoie de o concepție arhitecturală care să conducă la o dezvoltare durabilă:
„Avem elemente naturale ce pot fi valorificate, iar peisajele sunt deosebite. Ne dorim să găsim o modalitate de colaborare, cu respectarea legii în vigoare. Avem o astfel de colaborare și cu Academia de Studii Economice București. Ne dorim o dezvoltare unitară. Trebuie emisă o temă pe care să o dezvoltăm împreună, să realizăm un studiu preliminar, care să stea la baza realizării unui masterplan”.
Rectorul Universității „Ion Mincu” a precizat că este un bun cunoscător al județului Dâmbovița și că această relație de colaborare ar trebui să îmbrace forma unei consultanțe tehnice sau chiar de servicii de proiectare: „Aici, în universitate, Facultatea de Urbanism poate realiza acest studiu preliminar. Cred că partea de infrastructură este foarte importantă și trebuie realizată în paralel cu dezvoltarea zonei”.
Vicerectorul Tiberiu Florescu a adăugat că discuțiile de astăzi nu s-au purtat din perspectivă academică, ci din perspectivă concretă: „Am înțeles importanța solicitării Consiliului Județean Dâmbovița și ne bucurăm să putem colabora. Sunt aspecte economice, sociale, ecologice de care trebuie să ținem cont și, de aceea, trebuie să realizăm un proiect-cadru care să îmbine în mod inteligent perspectivele de realizare”.
Discuțiile de astăzi urmează să fie concretizate într-un acord de parteneriat, ce va fi semnat în perioada următoare.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița