30.06.2020

Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din municipiul Târgoviște a găzduit astăzi, 30 iunie 2020, evenimentul în cadrul căruia a avut loc predarea - primirea amplasamentului în vederea realizării lucrărilor de restaurare și conservare a obiectivului de investiții „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”, proiect ce va fi realizat de Consiliul Județean Dâmbovița din fonduri europene, în cadrul Programul Operațional Regional 2014 - 2020, Prioritatea de investiții 5.1 - Conservarea, protejarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, Axa prioritară 5 - Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Contractul de lucrări se ridică la valoarea de 13.347.074,56 lei.

Totodată, Consiliul Județean Dâmbovița, în calitate de beneficiar, i-a predat constructorului documentația tehnică aferentă contractului de lucrări. Începutul lunii iulie va fi marcat de organizarea de șantier și demararea lucrărilor al căror obiectiv este valorificarea durabilă a Ansamblului Monumental Curtea Domnească prin conservarea și protejarea celor 4 obiective istorice: ruinele bisericii-paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică „Sf. Vineri” și Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul complexului.

 Cu prilejul acestei întâlniri, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a precizat: „Am vrut să avem această întâlnire pentru că aș dori să începem chiar de mâine acest proiect interesant atât pentru noi, consiliul județean, cât și pentru echipa de implementare a proiectului. După proceduri birocratice greoaie, am reușit să semnăm contractul de lucrări și să facem această achiziție publică. Am rugămintea la unitatea de implementare a proiectului ca, începând de mâine, să dăm ordinul de începere a lucrărilor, să se stabilească foarte clar unde se va face organizarea de șantier, pentru că se va lucra în două locuri - la Biserica Sfânta Vineri, dar și în apropierea Turnului Chindiei. Îmi doresc să existe o bună colaborare și, după cum știți, nu sunt adeptul teoriei „nu se poate face”, ci să îmi spuneți cum putem, în baza legii, să ducem la bun sfârșit acest proiect. Este un proiect important pentru Târgoviște și îmi doresc să îl văd finalizat, așa cum s-a întâmplat și cu proiectul de la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi. Vă urez spor la treabă și o bună mobilizare! Îmi doresc să facem ceva care să dăinuie după noi, cu atât mai mult cu cât orașul Târgoviște este un loc încărcat de istorie. Aș vrea să realizăm un proiect de care dumneavoastră, ca reprezentanți ai constructorului, să fiți mândri, iar noi să putem valorifica potențialul turistic al acestui loc.”

 La întâlnire au mai participat: managerul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, Ovidiu Cîrstina, reprezentanții firmei câștigătoare a contractului, reprezentanți ai Biroului Județean Dâmbovița al Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dar și reprezentanți ai departamentelor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și ai Unității de Implementare a Proiectului.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița