Astăzi, 30 martie 2021, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a participat alături de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, la o conferință de presă susținută pe șantierul de lucrări de pe pasarela de acces dinspre strada Cornel Popa pe strada Mihai Bravu. Este vorba despre o nouă stradă asfaltată în Municipiul Târgoviște, care face legătura între străzile Gimnaziului și Mihai Bravu.
Potrivit declarațiilor primarului Daniel Cristian Stan, această pasarelă a fost construită de la zero în cadrul proiectului de modernizare a centurii municipiului Târgoviște, investiție derulată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, contribuția administrației județene fiind una substanțială.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Observăm cu toții că în Municipiul Târgoviște lucrurile bune continuă și ne aflăm astăzi la un proiect, așa cum a spus și domnul primar, aproape de finalizare, un proiect pe care noi, din partea Consiliului Județean Dâmbovița, îl vom finanța cu cea mai importantă sumă sau, dacă pot să spun astfel, cea mai mare sumă pe care a acordat-o consiliul județean către Primăria Municipiului Târgoviște pentru proiecte de infrastructură rutieră, ținând cont de cel mai important proiect care se desfășoară astăzi, inelul de centură al municipiului Târgoviște, repet, cea mai importantă sumă pe care a alocat-o vreodată Consiliul Județean Dâmbovița pentru a sprijini finalizarea centurii ocolitoate”.
În cadrul conferinței de presă, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a evidențiat buna colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița în derularea mai multor proiecte: „Este alături de mine, la această conferință de presă, domnul Corneliu Ștefan, președintele CJD, cel care sprijină financiar proiectul centurii municipiului Târgoviște și de asemenea a fost alături de noi la multe dintre investițiile pe care le-am realizat și le realizăm în municipiul Târgoviște. Dacă tot vorbim despre centură, eu sper ca, în luna mai, lucrările să fie finalizate integral și, dintr-un proiect care la un moment dat părea compromis, să avem o investiție foarte utilă târgoviștenilor și celor care tranzitează municipiul Târgoviște. Ieri s-a asfaltat sensul al doilea de circulație la pasajul Petru Cercel. Mai avem puțin de lucru acolo, intrăm la rosturi, finalizăm sensul pe care lucrăm acum, dăm drumul la circulație, iar după aceea mergem pe celelalt sens și facem rosturile. De asemenea, raportat la investițiile noi pe care le avem în desfășurare în municipiul Târgoviște, se lucrează și la strada Neagoe Basarab, stradă care face legătura între Bulevardul I. C. Brătianu, Bulevardul Regele Ferdinand și zona mall. Acolo vom avea lărgire la 4 benzi, vom crea câteva zeci de locuri noi de parcare și, de asemenea, vom avea o pistă de biciclete”.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița