18.10.2014

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu și  ministrul Tineretului si Sportului, Gabriela Szabo au efectuat astăzi, 17 octombrie, o vizită de lucru în județul Dâmbovița, prilej cu care  au vizitat Sanatoriul Moroieni, secție exterioară a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, taberele școlare și centrele de agrement din zona montană, Spitalul Orășenesc Pucioasa și Spitalul Găești.

Vizita de la spitalul din orașul Găești a cuprins și inaugurarea unor lucrări de reabilitare și modernizare la unitatea spitalicească, inclusiv clădirea Ambulatoriului de la Găeşti, investiții cuprinse în proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii de sănătate – ambulatoriu spital oraş Găeşti, judeţul Dâmboviţa”, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

Alături de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi de primarul oraşului Găeşti, Dan Eugen Iacobuţă, au mai participat; Ioan Marinescu, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, parlamentarii Carmen Moldovan, Ionuț Săvoiu și Valentin Calcan, directorul adjunct al Agenției de Dezvoltare Regională Dâmbovița, Mariana Vișan, managerul Spitalului Județean, Radu Petrescu, directorul DSP Dâmbovița, Sorin Stoica, consilieri județeni și locali, cadre medicale.

Din bugetul local al primăriei Găești au fost realizate lucrări de reabilitare și igienizare a secțiilor de pediatrie, obstetrică - ginecologie, terapie intensivă,  fără de care Spitalul risca să piardă acreditarea, investiții în valoare de peste 1,8 milioane lei.

De asemenea, a fost finalizată partea de reabilitare şi modernizare a clădirii Ambulatoriului Spitalului Găeşti, prima etapă a unui proiect european ce presupune şi dotarea cu echipamente medicale moderne, mobilier şi echipamente IT. Proiectul este derulat prin Programul Operaţional Regional şi are o valoare totală de 2.376.525 lei, din care 1.668.764 lei reprezintă valoare eligibilă.

Dan Iacobuţă, primarul orașului Găești: ”Spitalul făcea parte din cele puse pe listele negre. Poate vă aduceţi aminte de anii 2010, 2011, 2012, când se închideau spitale. Spitalul a fost lăsat fără intervenție foarte mulți ani și ajunsese într-o stare în care risca să-și piardă acreditarea. În ultimii doi ani jumate, am demarat pe toate planurile reabilitarea spitalului, adică și pe fondurile primăriei și cu ajutorul Consiliului Județean și pe fonduri europene. Mai avem de lucru, proiecte care urmează pentru corpul principal. Încercăm să prindem un proiect tot cu fonduri europene pentru reabilitare termică, pentru a rezolva și exteriorul. Interiorul este apt pentru primirea acreditării".

Adrian Ţuţuianu, președintele CJD: „"Ne-am implicat să punem sistemul de sănătate la punct pentru că ne pasă de oamenii din județul Dâmbovița și din localitățile noastre (...)Am fost cu domnul ministru la spitalul de la Moroeni unde n-a fost, cred eu, niciodată vreun ministru, și de foarte mulți ani, vreo oficialitate. Am convenit să fac o expertiză tehnică, să merg la domnul Bănicioiu și să încercăm, anul viitor, să începem finanțarea unui proiect care să însemne un spital de profil TBC cu acoperire regională, să-l punem la punct pe bani de la Ministerul Sănătății și de la CJD și să-i aducem prestigiul pe care l-a avut de-a lungul vremurilor. Îl felicit pe domnul primar și îl asigur că voi fi același partener serios al administrației publice din Găești(…) Sunt 2,3 milioane lei - fonduri europene prin ADR Sud-Muntenia, partea de ambulatoriu, şi efortul Primăriei Găeşti, aproape 1,9 milioane lei, iată, în numai un an şi câteva luni de zile. Aceasta arată că şi la Găeşti, şi la Târgovişte, şi la Titu, şi la Consiliul Judeţean există oameni cărora le pasă de oameni. Şi vreau s-o spun foarte clar şi foarte direct: ne-am implicat pentru a pune sistemul de sănătate la punct, pentru că e pasă de oamenii din judeţul Dâmboviţa şi din localităţile noastre!”

Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului: „Vă felicit pentru tot ce faceţi aici, domnule primar, domnule preşedinte şi domnule ministru al Sănătăţii. Sănătate fără sport nu există, aşa că vă îndrum pe toţi să faceţi şi sport pentru a fi mai sănătoşi!”

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății: ”Mi-am adus aminte de 2010 şi ştiu că acest spital era pe lista de tăieri. Mă bucur că am reuşit noi, în primul rând dumneavoastră, comunitatea locală,   să-1 salvăm. Şi cred că am făcut un lucru extraordinar, mai ales că foarte mulţi oameni au nevoie de acest spital. (...) Iată cât de mult a contat că n-am permis acelui guvern să închidă spitalul, în 2010, şi mă bucur că am ajuns în situaţia de a inaugura un ambulatoriu de specialitate. Deci, diferenţele sunt foarte mari. Mă bucur că aţi fost ambiţioşi şi aţi reuşit să răzbateţi prin vremuri!”