Astăzi, 26 aprilie a.c., conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat la întâlnirea de lucru pe care ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Radu-Ștefan Oprea, a avut-o cu reprezentanții mediului de afaceri dâmbovițean, la sediul instituției județene. Evenimentul a avut loc la inițiativa vicepreședintelui Senatului României – Adrian Țuțuianu, cu sprijinul deputatului Corneliu Ștefan.
Au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Daniel Comănescu, vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, subprefectul județului – Florina Mureșan, parlamentarii Claudia Gilia, Oana Vlăducă, Carmen Holban, Dumitru Lupescu, consilierul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Ploiești – Ecaterina Stan, directorul AIMMAIPE Ploiești – George Brezoi, numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri și ai firmelor de consultanță.
Prezent în județul Dâmbovița, în cadrul unei vizite oficiale, demnitarul a purtat discuții cu toți cei interesați de legislația în domeniu, dar și de programele derulate de minister în vederea susținerii activității tuturor întreprinderilor, îndeosebi a celor mici și mijlocii. Principalul subiect supus atenției a fost, astfel, programul guvernamental Start-UP Nation România, instrument prin intermediul căruia se urmărește atât înființarea de noi întreprinderi mici și mijlocii, cât și îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor, creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare, facilitatea accesului acestora la finanțare și, cel mai important, renașterea spiritului antreprenorial, așa cum a afirmat ministrul.
Dialogul a fost unul constructiv, ministrul oferind răspunsuri pentru toate problematicile care i-au fost aduse în atenție de către cei prezenți la întâlnire. Cele mai importante dintre acestea au vizat aspecte precum programele derulate de minister, cu precădere cele referitoare la întărirea capacității comerciale a microîntreprinderilor, microindustrializare, târguri și expoziții sau internaționalizare.
Referitor la cele prezentate, ministrul a făcut o serie de precizări importante cu privire la programul Start-UP Nation, și anume: programul presupune obținerea unei alocații financiare nerambursabile, în valoare de 200.000 RON, și va continua și în următorii doi ani cu câte 10.000 de proiecte / an. Prin acest proiect, ministerul urmărește să sprijine firmele românești să se dezvolte, contribuind, astfel, la creșterea economică înregistrată la nivelul României. Totodată, a făcut precizarea că în anul 2017, programul Start-UP Nation s-a concretizat în 8444 de proiecte acceptate. Pentru 1270 dintre acestea, cererile de plată au fost deja soluționate. Referitor la cererile de plată nedepuse până în prezent, demnitarul a făcut apel către toți beneficiarii programului pe anul 2017, să le înainteze într-un timp cât mai scurt, în sensul în care încheierea plăților pentru proiectele pe anul 2017 contribuie la debutul programului pe anul 2018.
Județul Dâmbovița ocupă locul I în regiune la nivelul plăților efectuate. Până în prezent, au fost onorate plățile pentru 38 de contracte din cele 162 semnate. De asemenea, potrivit unei analize oficiale, la nivelul înmatriculărilor de societăți, județul Dâmbovița ocupă locul II la nivel național, după Caraș-Severin.
Potrivit ministrului, pentru Start-UP Nation 2018, procedurile sunt încheiate, iar ghidul de bună practică urmează a fi publicat în curând. Mai mult decât atât, Radu Oprea a prezentat elementele de noutate ale programelor derulate de minister, respectiv: pentru programul referitor la internaționalizare, se urmărește deschiderea acestuia și către SRL-D-uri, dar și către alte categorii de societăți, precum cele care activează în domeniul cercetării. De asemenea, pentru buna derulare a programului, este vizată introducerea unor bugete multianuale aferente acestuia. Totodată, cu privire la buna colaborare între instituțiile statului și mediul de afaceri, ministrul a făcut trimitere la importanța prevederilor legii prevenirii nr. 270 / 2017, îndemnând toți reprezentanții societăților comerciale să consulte site-ul www.prevenire.gov.ro.
Tot astăzi, ministrul a vizitat și două societăți comerciale care au aplicat cu succes în cadrul programului Start-Up Nation România. Întâlnirea de lucru s-a încheiat cu o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate principalele concluzii ale discuțiilor purtate.
Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Județean Dâmbovița