Astăzi, 13 noiembrie, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, vicepremierul Daniel Constantin, s-a întâlnit la Voinești și Titu cu reprezentanți ai asociațiilor din domeniul agricol, specialişti în pomicultură, zootehnie, piscicultura din județul Dâmboviţa.
La Voinești, Ministrul Agriculturii a fost însoțit de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa - Adrian Ţuţuianu, primarul comunei Voineşti - Gabriel Sandu, secretarii de stat din cadrul MADR - George Turtoi şi Daniel Botănoiu. europarlamentarul Laurenţiu Rebega, parlamentarii dâmboviţeni Leonardo Badea şi Georgică Dumitru, secretarul de stat din Ministerul Economiei - Cătălin Olteanu.
Daniel Constantin: Mă bucur să vă revăd şi mulţumesc de invitaţie domnului preşedinte, domnului primar pentru că e gazdă bună şi dumneavoastră pentru că aţi insistat să avem această discuţie, cam la un an de zile de la precedenta discuţie pe care am avut-o în această sală. Atunci am promis câteva lucruri şi astăzi am venit să vă dau raportul, ca să spunem aşa, dacă m-am ţinut de cuvânt. După ce o să încheiem discuţia de astăzi, sunt convins că o să promitem și o să discutăm despre alte lucruri și vă promit că o să vin din nou după un an de zile, pentru a vă da raportul.
Adrian Ţuţuianu: Vreau să vă mulţumesc pentru că aţi dat curs acestei invitaţii. Vreau să mulţumesc domnului ministru că a venit cu o întreagă echipă aici, cu doi secretari de stat, un parlamentar european, ceea ce eu cred că arată preocupare pentru problemele noastre de pe zona Valea Dâmboviţei. Vom continua dialogul cu domnul vicepremier şi ministru şi după 16 noiembrie, va fi invitatul nostru şi sunt sigur că va da curs oricărei solicitări.
Vizita de lucru a Ministrul Agriculturii a continuat în orașul Titu, unde s-a întâlnit cu producători agricoli, reprezentanţi ai asociaţiilor de producători, specialişti din domeniul agricol şi legumicol, din bazinele agricole Titu şi Băleni.